Sindicaliștii din Sănătate decid, în aprilie, dacă fac grevă generală!
Sindicaliștii din Sănătate decid, în aprilie, dacă fac grevă generală!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a anunțat că se vor continua acțiunile de protest desfășurate în sprijinul satisfacerii revendicărilor legitime ale angajaților din sănătate. Greva, anunțată să aibă loc pe 3 aprilie a.c, în intervalul orar 12.00-13.00, va fi una de avertisment în sectorul public de sănătate. Vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), Gabriel Predica, spune că o decizie asupra unei eventuale greve generale o vor lua în a doua parte a lunii aprilie.
grevă Federația „Solidaritatea Sanitară”
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” s-a întrunit într-o ședință, în data de 18 martie a.c., acolo unde au decis continuarea acțiunilor de protest. Prin acest protest, angajații din sectorul public de sănătate cer sprijin în satisfacerea revendicărilor legitime. Federația a anunțat că a fost programată o grevă de avertisment pentru data de 3 aprilie a.c., în intervalul orar 12.00-13.00.
În documentul cu anunțarea protestului, reprezentanții FSSR enumeră mai multe nemulțumiri, printre care și tariful orar net pe care îl ia o asistentă medicală, fiind vorba despre mai exact 5,5 lei/oră. Medicul primar cu gradația 5, care reprezintă nivelul maxim atins, într-o gardă dintr-o zi normală, care include și 8 ore lucrate noaptea primește între 26 și 46 lei/oră, în cazul unui spital neclinic, respectiv între 32 și 56 lei/oră la spitalele clinice. În această privință, vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, Gabriel Predica, a precizat, pentru Replica, faptul că sunt nemulțumiți de recompensele pentru munca desfășurată. „Principala nemulțumire ține de faptul că proiectul de Ordonanță de Urgență, care a fost adoptat de către Guvern, nu acoperă nivelul inflației pe ultimii 2 ani. Această Ordonanță de Urgență aduce creșteri doar pentru salariul de bază ale angajaților din sistemul de sănătate.”
Gabriel Predica, vicepreședintele Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România
Din ce este compus salariul unui angajat în sistemul de sănătate
„În sistemul de sănătate, salariul se compune din salariul de bază și sporul pentru condițiile de muncă, ture și așa mai departe. Salariul de bază reprezintă undeva la 65% din acest venit total. Guvernul a oferit o creștere doar pe acest procent, de 65%, celălalt rămânând în continuare înghețat la nivelul lunii ianuarie 2018. Recompensele pentru condițiile de muncă, lucrul în tură, lucrul în timpul nopții sau în zile nelucrătoare rămân blocate la nivelul lunii ianuarie 2018”, a mai adăugat Gabriel Predica, pentru reporterii Replica de Constanța.
Decizia asupra unei greve generală, luată la sfârșitul lunii viitoare
Vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară” din România a transmis faptul că după greva de avertisment, consiliul va întruni din nou pentru instructajul general specific grevei și decizia privind declanșarea grevei generale propriu-zise. „Decizia cu privire la greva generală o vom lua în a doua parte a lunii aprilie, după declanșarea și consumarea grevei de avertisment”, a încheiat Gabriel Predica.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.3° Constanța 







.jpg_t.jpg)




.jpg_t.jpg)
