REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Sindicatul Diamantul se JUDECĂ cu IPJ Constanța, la București

Sindicatul Diamantul se JUDECĂ cu IPJ Constanța, la București

Replica API 11 iunie 2021 | 10:41 1459

Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" a acționat în instanță Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, pe motiv că, în urma unei solicitări, nu i s-au furnizat informațiile cerute. IPJ Constanța s-a apărat, precizând că nu sunt informații de interes public, plus că datele solicitate făceau parte dintr-un document al cărui emitent nu este IPJ. Tribunalul București a analizat solicitarea Sindicatului și i-a dat câștig de cauză. Acum urmează a se judeca apelul.

”Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pe pârât să-i comunice reclamantului, prin email, informaţiile solicitate acestuia prin cererea înregistrată sub nr.326.349/15.06.2020 (numai pct.3). Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 16.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, potrivit minutei judecătorești a Tribunalului București. Decizia nu a fost definitivă, apelul urmând a se judeca la Curtea de Apel București, pe 22.10.2021. Menționăm că apelul a fost depus de IPJ Constanța.

Ce a spus IPJ Constanța

Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul"a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată obligarea IPJ Constanța la comunicarea informațiilor solicitate la pct.3 din sesizarea nr.616/13.06.2020, respectiv la comunicarea precizărilor secretarului general nr.xxxxxx/04.12.2017, considerând ca prin răspunsul IPJ Constanța atașat la fila 9 a dosarului nu i s-a răspuns afirmativ solicitărilor menționate. Prin adresa de răspuns nr.326.349/14.07.2020, IPJ Constanța a precizat faptul că dispozițiile/precizările conducerii ministerului sunt informații ce nu sunt destinate publicității, fiind necesare doar îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către personalul de specialitate din subordine, divulgarea acestora afectând interesele și activitatea instituției. De asemenea, IPJ Constanța a invocat și faptul că nu este emitentul documentului în cauza, motiv pentru care nu poate pune la dispoziție reclamantului o copie a acestuia, putându-se adresa direct emitentului, respectiv Ministerului Afacerilor Interne.

Ce a decis Tribunalul București

Preliminar, Tribunalul a reținut că dispozițiile legale menționate nu prevăd obligativitatea ca pârâtul să fie emitentul actelor solicitate în baza Legii nr.544/2001, fiind suficient ca acesta să fie depozitarul documentului, pentru a fi în măsura a proceda la comunicarea sa. Or, se constată astfel că cel de-al doilea motiv de respingere din partea pârâtului a solicitării reclamantei de comunicare a informațiilor de interes public este neîntemeiat. În al doilea rând, autoritatea publică pârâta (IPJ Constanța) avea obligația de a indica în concret care anume informații din documentul solicitat sunt nepublice și de a face dovada că informațiile solicitate nu sunt destinate publicității, putând fi informații clasificate sau informații cu caracter confidențial, cu privire la care exista obligația păstrării acestui caracter, nefiind suficient doar să afirme existența acestui caracter. Ca urmare, autoritatea publică avea obligația de a răspunde reclamantului și de a indica care anume informații din documentul solicitat erau nepublice (secrete/confidențiale), în caz contrar fiind încălcat principiul publicității informațiilor cu caracter public. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a comunicat un răspuns solicitărilor reclamantului care vizează informații de interes public, Tribunalul consideră că sunt întrunite condițiile art.22 alin.1 din Legea nr.544/2001, iar cererea este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtul să comunice reclamantului, prin email, informațiile solicitate acestuia prin cererea înregistrata sub nr.326.349/15.06.2020 (numai pct.3).

Acum urmează să se judece apelul.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe vremea mea eu cooperam cu toti.
0
0
astia viseaza spaga numai diamante,leustenii n.au valoare ptr ei!
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212