REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.8° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.8° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Siria: Washingtonul şi europenii condamnă alegerile prezidenţiale, „nici libere, nici corecte“

Siria: Washingtonul şi europenii condamnă alegerile prezidenţiale, „nici libere, nici corecte“

Replica API 27 mai 2021 | 00:00 625

Statele Unite şi mai multe mari puteri europene au condamnat marţi, în avans, alegerile prezidenţiale din Siria, despre care spun că nu vor fi "nici libere, nici corecte", notează AFP, citată de Agerpres.

"Îndemnăm comunitatea internaţională să respingă fără echivoc această tentativă a regimului Al-Assad de a-şi recâştiga legitimitatea fără să înceteze gravele încălcări ale drepturilor omului ori să participe într-un mod semnificativ la procesul politic facilitat de ONU cu scopul de a pune capăt conflictului", au scris miniştrii de externe american, german, britanic, francez şi italian într-o declaraţie comună.

Prezidenţialele organizate miercuri în Siria urmează să îi ofere al patrulea mandat lui Bashar al-Assad, care doreşte să fie omul reconstrucţiei într-o ţară în faliment după zece ani de război civil devastator - şi, astfel, să consacre o jumătate de secol la putere pentru clanul său.

Miniştrii occidentali au afirmat că doresc "să spună clar" că aceste alegeri "nu vor fi nici libere, nici corecte".

"Denunţăm decizia regimului Al-Assad de a organiza alegeri în afara cadrului descris de Rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU şi susţinem vocile tuturor sirienilor, în special organizaţiile societăţii civile şi opoziţiei, care au condamnat acest proces electoral ca fiind ilegitim", au adăugat americanul Antony Blinken, germanul Heiko Maas, britanicul Dominic Raab, francezul Jean-Yves Le Drian şi italianul Luigi Di Maio.

"Potrivit rezoluţiei, alegeri libere şi corecte ar trebui organizate sub supravegherea ONU, respectând în acelaşi timp cele mai înalte cerinţe internaţionale în materie de transparenţă", au menţiona ei.

Ei au mai spus că "pentru a fi credibil, scrutinul ar trebui să fie deschis tuturor sirienilor", inclusiv deplasaţilor intern, refugiaţilor şi membrilor diasporei.

"Fără elementele respective, aceste alegeri frauduloase nu reprezintă niciun progres către o rezoluţie politică", au avertizat occidentalii.

Legea electorală impune candidaţilor să trăiască în Siria zece ani la rând înainte de alegeri, ceea ce exclude figurile opoziţiei în exil, foarte fragilă.

În pofida condamnărilor occidentale, Bashar Al-Assad, 55 de ani, a reuşit să inverseze cursul războiului cu ajutorul aliaţilor săi - Rusia, Iranul şi Hezbollahul libanez -, reuşind un lanţ de victorii cu începere din 2015 şi eliberând două treimi din teritoriu, cu costuri foarte grele.

Conflictul a făcut peste 388.000 de morţi şi a constrâns la exil milioane de sirieni, mai scrie AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108