REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Lun., 2 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7631
10.6° Constanța Luni, 2 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7631
 

SITUAȚIA SE COMPLICĂ! China anunţă un al treilea mort de pneumonie virală şi aproape 140 de cazuri noi

SITUAȚIA SE COMPLICĂ! China anunţă un al treilea mort de pneumonie virală şi aproape 140 de cazuri noi

Replica API 20 ianuarie 2020 | 00:00 537

China a anunţat luni un al treilea mort şi aproape 140 de noi cazuri de infectare cu un virus misterios, analog SARS, alimentând îngrijorările cu doar câteva zile înainte de sărbătorirea Noului An chinezesc, relatează AFP preluat de știri pe surse.

SITUAȚIA SE COMPLICĂ! China anunţă un al treilea mort de pneumonie virală şi aproape 140 de cazuri noi

Bilanţul a urcat astfel la 201 de cazuri diagnosticate, dintre care 170 de pacienţi încă spitalizaţi. Nouă dintre ei sunt în stare critică, potrivit autorităţilor sanitare din oraşul Wuhan. În această mare aglomeraţie urbană din centrul Chinei unde virusul şi-a făcut apariţia, 136 de noi cazuri au fost înregistrate în timpul weekendului. La acestea se adaugă două noi cazuri la Bejing, pentru prima dată de la descoperirea acestui virus, şi unul în provincia sudică Guangdong.

Cele două cazuri din capitală sunt ale unor persoane care au mers la Wuhan şi care, într-o stare stabilă, sunt tratate pentru o pneumonie, potrivit autorităţilor din districtul Daxing, din sudul Beijingului. Aceeaşi situaţia şi la Guangdong unde pacientul, un bărbat de 66 de ani, şi-a vizitat rudele la Wuhan, potrivit autorităţilor sanitare regionale.

Această pneumonie alimentează temerile privind reapariţia unui virus de tip SARS (Sindromul respirator sever acut), soldat cu circa 650 de morţi în China continentală şi în Hong Kong în 2002-2003. Epidemia intervine cu puţin timp înainte de festivităţile de Noul An chinezesc, perioadă în timpul căreia sute de milioane de persoane călătoresc pentru a-şi vizita familia.

Sursa: știripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere