REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Situație tensionată înaintea alegerilor din Republica Moldova - Percheziții la gruparea 'ȘOR' care ar oferi oamenilor bani pentru a-l vota pe Stoianoglo

Situație tensionată înaintea alegerilor din Republica Moldova - Percheziții la gruparea 'ȘOR' care ar oferi oamenilor bani pentru a-l vota pe Stoianoglo

Virgil STOIAN 2 noiembrie 2024 | 16:13 565

Oamenii legii au descins cu noi percheziții în Chișinău și orașul Rîșcani într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor și corupere electoralăl, relatează deschide.md.

Situatie tensionata inaintea alegerilor din Republica Moldova - Perchezitii la gruparea 'sOR' care ar oferi oamenilor bani pentru a-l vota pe Stoianoglo

Potrivit IGP, autoritățile au stabilit că membrii grupării „Șor” și Blocului „Victoria” racolau oameni și le propuneau bani pentru ca aceștia să voteze împotriva unui candidat înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale. Deși Poliția nu spune despre cine este vorba, sursele deschide.md menționează că oamenii erau îndemnați să voteze împotriva Maiei Sandu – respectiv, pentru Alexandr Stoianoglo.

Astfel, în timpul perchezițiilor oamenii legii au ridicat mii de ziare cu inscripția „Renaștere”, „Șor”, telefoane mobile în care erau instalate aplicația PSB-Promsveazbank, contracte de muncă în Federația Rusă în „Evrazia”, liste și caiete care conţin date personale, inclusiv contacte telefonice, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor remunerate.

De asemenea, au fost depistate documente, înscrisuri de ciornă, liste de participanți, articole cu inscripții specifice organizației criminale, carduri bancare, cartele SIM, dar și sume bănești impunătoare, probe care urmează să fie analizate şi apreciate corespunzător. În continuare se desfășoară măsuri de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea materialului probator.

Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere