SMART ENERGY Expo 2023 își deschide porțile la Pavilionul Expozițional Mamaia
SMART ENERGY Expo 2023 își deschide porțile la Pavilionul Expozițional Mamaia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSMART ENERGY Expo 2023 anunţă dezvoltarea evenimentului la un nivel superior primei ediţii, platforma manifestării deschizând mai multe paliere de lucru, atât pe plan naţional cât şi extins, cu participare internaţională.
Programat să se desfăşoare în intervalul 25-28 mai 2023, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, evenimentul SMART ENERGY Expo 2023 îşi propune să fie platforma ideală prin care societăţile îşi pot promova produsele, tehnologiile sau serviciile, în special în domeniul energiei inteligente (Smart Energy) sau conexe. Manifestarea urmează să reunească un număr important de expozanţi, care vor avea ocazia să-şi prezinte produse şi soluţii din domeniul energiei regenerabile, componente pentru sisteme fotovoltaice, panouri fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri, dar şi staţii de încărcare pentru maşini electrice, soluţii pentru iluminat şi alimentare cu energie electrică, independente de reţeaua convenţională, care să eficientizeze consumul de energie electrică şi termică cu ajutorul dispozitivelor smart home. Printr-o agendă dinamică, expozanţii vor avea oportunitatea să-şi prezinte produsele şi soluţiile din domeniul energiei regenerabile - componente pentru sisteme fotovoltaice, panouri fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri electrice, staţii de încărcare pentru maşini electrice -, dar şi soluţiile pentru iluminat şi alimentare cu energie electrică şi termică, cu ajutorul dispozitivelor smart home. De asemenea, producătorii de energie din surse convenţionale vor prezenta soluţiile identificate pentru facilitarea accesului către tranziţia verde. Aşa cum s-a întamplat şi la ediţia din 2022, evenimentul va găzdui dezbateri pe teme precum: sursele de finanţare nerambursabile pentru eficienţa energetică, digitalizarea şi mobilitatea urbană durabilă, tranziţia energetică în domeniul public, eficienţa energetică şi eficientizarea costurilor companiilor, securitatea energetică, dar şi informaţii legate de geostrategie.
În cadrul SMART ENERGY Expo 2023, un rol important va fi acordat dezbaterilor publice sub forma unor ateliere de lucru care vor pune la aceeaşi masă sectorul energetic cu cel public şi mediul nonguvernamental şi cel academic într-o încercare de identificare a celor mai bune soluţii pentru atingerea obiectivelor de decarbonare stabilite la nivelul Uniunii Europene. SMART ENERGY Expo 2023 se desfăşoară în cadrul parteneriatului realizat la ediţia pilot între Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Constanţa, Asociaţia pentru Dezvoltare Regională şi Politici Europene şi Consiliul Judeţean Constanţa.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News