REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.5° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Somalia: Aproape 100 de morţi în atacul cu vehicul-capcană de la Mogadiscio, conform celui mai recent bilanţ

Somalia: Aproape 100 de morţi în atacul cu vehicul-capcană de la Mogadiscio, conform celui mai recent bilanţ

Replica API 30 decembrie 2019 | 00:00 564

Aproape 100 de oameni au fost ucişi în atacul cu maşină-capcană produs sâmbătă dimineaţa în capitala somaleză Mogadiscio, transmite DPA.

'Avem aproape 100 de persoane ucise în acest atac teribil', a declarat Ahmed Bashane, din cadrul poliţiei.

Dahir Elmi, un responsabil al spitalului Shafi din Mogadiscio, a confirmat că există opt morţi şi zeci de răniţi.

Un alt spital, Medina, raportase deja 73 de morţi şi 54 de răniţi.

Şi alte spitale au primit morţi şi răniţi, a indicat Bashane.

Primarul capitalei, Omar Mohamed Filish, vorbise anterior despre aproximativ 90 de răniţi, inclusiv elevi.

Martorii au descris o scenă devastatoare în urma atacului, comis cu un camion încărcat cu explozibil care a sărit în aer la un punct de control, într-o zonă aglomerată a oraşului, la o oră de vârf.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar mulţi suspectează gruparea militanţilor islamişti Al-Shebab, asociată cu Al-Qaida.

Preşedintele somalez Mohamed Abdullahi Farmajo a făcut apel la unitate în faţa 'duşmanului demnităţii umane'.

A fost creat un comitet de urgenţă pentru gestionarea situaţiei şi ajutorarea victimelor.

'Zona era plină de oameni care mergeau spre şcoală sau la cumpărături în centrul oraşului atunci când s-a întâmplat teribilul atac', a declarat mai devreme un purtător de cuvânt al guvernului.

Conform poliţiei, explozia a avariat grav două microbuze ce transportau elevi. Martorii au spus că microbuzele au fost făcute bucăţi.

Printre cei decedaţi se află şi cinci poliţişti, a declarat purtătorul de cuvânt Ali Hassan Kulmiye.

Conform poliţiei, în explozie şi-au pierdut viaţa şi trei cetăţeni turci, care lucrau, se pare ca ingineri la o lucrare de infrastructură rutieră între Mogadiscio şi Afgoye, la vest de capitală.

Ambasada turcă a confirmat decesul a doi cetăţeni turci.

Presa de stat a anunţat că Ankara va trimite 20 de membri ai serviciului naţional de urgenţă, printre care şi medici.

Gruparea Al-Shabaab se luptă de mulţi ani pentru supremaţie în Cornul Africii, unde controlează mari zone din sudul şi centrul Somaliei şi comite în mod repetat atacuri împotriva forţelor de securitate şi a civililor.

Lideri din Europa şi Rusia au condamnat atacul 'barbar' de la Mogadiscio.

'Hotărârea noastră este clară. Europa va continua să sprijine Africa în lupta contra terorismului', a transmis pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108