REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Soţia lui Navalnîi l-a vizitat pe opozantul rus în închisoare şi atrage atenţia că este foarte slab

Soţia lui Navalnîi l-a vizitat pe opozantul rus în închisoare şi atrage atenţia că este foarte slab

Replica API 15 aprilie 2021 | 00:00 1142

Iulia Navalnîia, soţia lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, şi-a vizitat marţi pentru prima oară soţul în închisoare, unde acesta ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi jumătate, şi a avertizat că este ''foarte slab'', transmite EFE, citată de Agerpres.

Soţia lui Navalnîi l-a vizitat pe opozantul rus în închisoare şi atrage atenţia că este foarte slab

''Nu am văzut niciodată pe cineva atât de supt la faţă, însă nu are de gând să cedeze'', a scris Navalnîia pe contul ei de Instagram.

Mesajul este însoţit de o fotografie în care apare Iulia şi, pe fundal, centrul penitenciar numărul 2 din regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova.

''Vorbeşte cu dificultate şi din când în când trebuie să se întindă pentru a se odihni'', a mai scris Iulia Navalnîia, care a adăugat că soţul ei a slăbit foarte mult de când a intrat la închisoare şi chiar mai mult după ce a anunţat că intră în greva foamei, la 31 martie.

''Cântăreşte 76 de kilograme la o înălţime de 1,90. De la întâlnirea mea cu Aleksei sunt şi mai îngrijorată pentru el'', a explicat Navalnîia, care a comunicat cu soţul ei prin telefon, separaţi de un perete de sticlă.

Iulia Navalnîia s-a referit şi la denunţul pe care soţul ei intenţionează să-l depună împotriva închisorii pentru că a fost împiedicat să citească Coranul, după cum a explicat chiar el pe Twitter. ''Cărţile sunt pentru noi toţi'', a scris Navalnîi, care îşi exprimase dorinţa de a studia cartea sacră a tuturor musulmanilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere