Spania: Guvernul a anunţat convenirea unui acord ce extinde măsurile anti-COVID-19 la întreaga regiune a Madridului
Spania: Guvernul a anunţat convenirea unui acord ce extinde măsurile anti-COVID-19 la întreaga regiune a Madridului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul spaniol a anunţat miercuri un acord privind extinderea măsurilor de combatere a COVID-19, deja în vigoare în anumite zone ale regiunii Madrid, la întreaga capitală şi la mai multe municipalităţi de la periferia sa, informează AFP, citată de Agerpres.
Salvador Illa
"Am ajuns (....) la acest acord aprobat cu o majoritate largă" de către regiuni, care sunt competente să decidă în materie de sănătate, a declarat presei ministrul sănătăţii Salvador Illa. Chiar dacă mai multe regiuni au votat împotrivă, inclusiv Madridul, aceste măsuri "trebuie să fie aplicate" după publicarea decretului în Jurnalul Oficial în zilele următoare, a adăugat ministrul. Nu întrevăd ca regiunea Madrid să nu le aplice, a spus el.
"Situaţia din Madrid este complexă şi îngrijorătoare", a spus ministrul, menţionând că 43.7% din cazurile noi înregistrate în Spania sau fost identificate în capitală.
Acordul anunţat prevede în special interdicţia de a părăsi Madridul pentru cei peste trei milioane de locuitori ai săi, cu excepţia unor motive specifice, cum ar fi mersul la serviciu, la medic sau dusul copiilor la şcoală.
Nouă municipalităţi de la periferia capitalei vor fi, de asemenea, afectate de aceste restricţii.
Măsurile prevăd, de asemenea, o rată de ocupare plafonată la 50% în hoteluri şi restaurante şi închiderea acestora la ora 23:00.
Guvernul central al socialistului Pedro Sanchez presează de câteva zile această regiune, condusă de dreapta, să extindă la întreaga capitală restricţiile în vigoare de săptămâna trecută în cele mai afectate cartiere ale Madridului.
În aceste zone, locuitorii se pot deplasa liber în propriul cartier, spre deosebire de primăvară, când măsurile de carantină au fost extrem de stricte.
Spania a anunţat miercuri 177 decese şi 11.016 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total la 769.188 de cazuri de infectare şi 31.791 de decese.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












