Spania: Persoanele infectate cu noul coronavirus vor trebui să aştepte 6 luni până la vaccinare
Spania: Persoanele infectate cu noul coronavirus vor trebui să aştepte 6 luni până la vaccinare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Sănătăţii din Spania a decis că persoanele sub 55 de ani fără probleme majore de sănătate şi care au contractat noul coronavirus vor trebui să aştepte şase luni de la diagnosticare până la primirea unui vaccin, transmite miercuri Reuters, citată de Agerpres.
Într-un document ce defineşte strategia naţională de vaccinare, Ministerul Sănătăţii şi-a justificat decizia arătând că, în acest interval de şase luni, reinfectarea se produce 'în mod excepţional'.
Până în prezent, în Spania singurele persoane sub 55 de ani vaccinate sunt cadre medicale.
Persoanele de peste 55 de ani şi cele cu riscuri de sănătate care le fac mai vulnerabile la reinfectare vor fi exceptate de la această amânare, a indicat ministerul.
Măsura se va aplica pentru cele trei vaccinuri (Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca) aflate în distribuţie în această perioadă în Spania şi este provizorie, putând fi revizuită în funcţie de noi cercetări.
Efectuarea unui test de anticorpi înainte de vaccinare nu este recomandată, mai precizează Ministerul Sănătăţii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.1° Constanța 














