Spania vrea să extindă până în 2024 restricţiile asupra preluărilor străine de companii
Spania vrea să extindă până în 2024 restricţiile asupra preluărilor străine de companii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpania intenţionează să extindă cu doi ani restricţiile asupra preluărilor străine de companii pe care le consideră de importanţă strategică, a anunţat luni Ministerul Economiei, confirmând un raport anterior al publicaţiei spaniole El Pais, transmite Reuters.
Iniţial, măsurile aveau ca obiectiv protejarea firmelor spaniole în timpul pandemiei, când Madridul a impus un proces de autorizare pentru achiziţionarea de către o companie străină a unei participaţii mai mari de 10% în firmele considerate de importanţă strategică, sau pentru orice achiziţie în valoare de peste 500 milioane de euro (525,85 milioane de dolari).
Restricţiile, care iniţial urmau să expire în 2021, au fost deja prelungite o dată, până în 31 decembrie 2022.
De asemenea, Guvernul intenţionează să extindă măsurile privind achiziţionarea activelor companiilor pe care le consideră de importanţă strategică, a precizat Ministerul Economiei, potrivit știripesurse.ro .
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News