Spectacol GRANDIOS organizat de Comunitatea Elenă Constanța în cinstea Centenarului, refuzat la finanțare de Ministerul Culturii
Spectacol GRANDIOS organizat de Comunitatea Elenă Constanța în cinstea Centenarului, refuzat la finanțare de Ministerul Culturii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn proiect gradios al Comunității Elene „Elpis”, prin care se dorea punerea în scenă a unui spectacol impresionant, cu zeci de actori de renume, cu cascadorii și decoruri de calitate, pentru a ilustra contribuția Dobrogei și a dobrogenilor la Marea Unire din 1918, în Anul Centenarului, nu i-a impresionat pe reprezentanții Ministerului Culturii, astfel că nu a primit finanțarea solicitată.
În primăvara acestui an, Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis” anunța pregătirea unui spectacol impresionant în cinstea Centenarului și a contribuției Dobrogei la Marea Unire din 1918. Un spectacol pentru care pregătirile au durat câteva luni, fiind stabilite toate detaliile. A fost obținut acordul de participare din partea a aproximativ 70 de actori, dintre care nume grele ale teatrului și filmului românesc – îi menționăm numai pe Maia Morgenstern și Claudiu Bleonț; urmau, de asemenea, să participe 15 cascadori, să fie folosite costume și decoruri de Buftea în reconstituirea atmosferei din urmă cu un veac.
Bugetul total al spectacolului a fost stabilit la 700.000 de lei, din care contribuția Comunității Elene „Elpis” urma să fie de 50.000 de lei.
Toate planurile, toate pregătirile au fost însă în zadar, întrucât la sfârșitul lunii august, reprezentanții Ministerului Culturii au dat verdictul: proiectul nu întrunește punctajul necesar pentru a obține finanțarea, astfel că...a fost refuzat. În aceste condiții, după cum a afirmat Anton Traian Antoniadis pentru „Replica de Constanța”, spectacolul nu se va mai realiza, neexistând fondurile necesare.
„Ni s-a răspuns că nu am întrunit puntajul. Punctajul minim este de 50 de puncte, dar nu ne-au spus câte puncte aveam. Am făcut contestație, să ne precizeze câte puncte aveam, ce a fost omis, căci conform grilei de punctaj, noi aveam 73 de puncte din totalul de 100. Răspunsul a fost unul sec, postat pe pagina web a ministerului, că din cele 50 de contestații depuse la nivel național, nu a fost acceptată niciuna”, a afirmat Anton Traian Antoniadis.
În aceste condiții, Anton Traian Antoniadis se întreabă câte dintre evenimentele organizate, în Anul Centenarului, arată într-adevăr cum a contribuit Dobrogea la Marea Unire? „Este Anul Centenarlui. Fără pile, fără șoapte, am depus un proiect la Ministerul „IN” Culturii pentru un spectacol grandios, Dobrogea și Marea Unire din 1918. Spectacol în Constanța, pentru constănțeni, dobrogeni, cu nume „grele” în distribuție, cu 70 – 80 de actori de renume, cascadori, căi de cascadă și multe altele, care să redea și contribuția Dobrogei la evenimentele din 1918. A fost respins, a fost „aruncat”... De ce? Dobrogea nu merită evocată ca fiind parte a acestui act național major? Adică în același buget se preferă un mare ecran pe care să ruleze un film de o oră, în locul unui spectacol grandios?”, și-a exprimat indignarea reprezentantul Comunității Elene „Elpis”.
Florentina BOZÎNTAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News