REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Spitalul Judeţean a început să descâlcească proiectul laboratoarelor de la Policlinica 2!

Spitalul Judeţean a început să descâlcească proiectul laboratoarelor de la Policlinica 2!

Replica API 4 septembrie 2017 | 00:00 224

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa se străduieşte să ducă la bun sfârşit un proiect care, dacă a fi ratat ca termen de finalizare, înseamnă pierderea unei sume considerabile. În afară de suma de bani, însemnând 23.435.788 de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 13.696.043 lei, la mijloc sunt şi pacienţii care ar putea beneficia de analize şi tratamente în cadrul unor laboratoare aparţinând Spitalului Judeţean (în incinta Policlinicii 2), şi nu la privaţi!

Detaliile proiectului care a fost la un pas de eşec – AICI!

Aşadar, spitalul face eforturi pentru deschiderea acestor laboratoare. “În această toamnă începem activitatea în laboratorul de balneo-fizioterapie). Avem şi medic specialist şi asistente. Aşadar, resursa umană există. Avem de rezolvat însă partea legată de transformatorul pentru curent electric, necesar radiologiei. De asemenea, începem acreditarea pentru laboratorul de analize medicale. Tot pentru unul din laboratoare, lucrăm la sistemul de aer condiţionat şi dezumificator”, a declarat, pentru “Replica,” managerul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Cătălin Grasa.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272