REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
15.7° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Starea de alertă în energie continuă: Guvernul prelungește măsurile de siguranță până la 30 septembrie

Starea de alertă în energie continuă: Guvernul prelungește măsurile de siguranță până la 30 septembrie

Lorena CRISTEA 29 august 2026 | 00:00 1065

Măsurile de siguranță aplicate pe piața energiei electrice vor fi prelungite până la 30 septembrie 2026, au declarat mai multe surse. În acest sens urmează să fie convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în condițiile în care deciziile privind gestionarea situației sunt luate în cadrul Comitetului. Proiectul de hotărâre privind prelungirea măsurilor a fost publicat încă din 27 august pe site-ul Ministerului Energiei. Executivul invocă perspectivele incerte privind repornirea Unităților 1 și 2 de la CNE Cernavodă, pe fondul menținerii condițiilor hidrologice nefavorabile.

Starea de alerta in energie continua: Guvernul prelungeste masurile de siguranta pana la 30 septembrie

 

Potrivit informațiilor, măsurile de siguranță adoptate de Guvern pe piața energiei electrice urmează să rămână în vigoare până la sfârșitul lunii septembrie. Pentru prelungirea acestora urmează să fie convocat CNSU.

 

Demersul vine în contextul problemelor provocate de condițiile hidrologice nefavorabile și al incertitudinilor privind repornirea celor două unități ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Starea de alerta in energie continua: Guvernul prelungeste masurile de siguranta pana la 30 septembrie

Proiectul prevede prelungirea măsurilor până la 30 septembrie

Un proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute în HG nr. 603/2026 a fost publicat pe site-ul Ministerului Energiei în data de 27 august.

În nota introductivă a proiectului, Guvernul invocă necesitatea asigurării funcționării în condiții de siguranță și stabilitate a Sistemului Electroenergetic Național, în contextul situației de la Cernavodă.

„Luând în considerare necesitatea adoptării unor măsuri menite să asigure funcţionarea sigură şi stabilă a Sistemului Electroenergetic Național, faţă de perspectivele incerte de repornire a Unităților 1 și 2 CNE Cernavodă ca urmare a menţinerii condiţiilor hidrologice nefavorabile”, se arată în proiectul de hotărâre.

Starea de alerta in energie continua: Guvernul prelungeste masurile de siguranta pana la 30 septembrie

Transelectrica va putea aplica în continuare măsurile de siguranță

Proiectul stabilește explicit data de 30 septembrie 2026 drept nou termen până la care Transelectrica va putea pune în aplicare măsurile prevăzute de HG nr. 603/2026.

„Art. 1. – Se aprobă prelungirea, până la data de 30 septembrie 2026, a perioadei în care Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în calitate de operator de transport şi de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare măsurile de siguranţă prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică”, prevede proiectul publicat de Ministerul Energiei.

Documentul stabilește, de asemenea, că regulile prevăzute de articolul 2 al HG nr. 603/2026 vor continua să se aplice pe durata prelungirii.

„Art. 2. – Prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 se aplică în mod corespunzător în perioada de prelungire a măsurilor de siguranță prevăzută la art. 1”, se precizează în proiect.

Argumentul central invocat pentru prelungirea măsurilor este necesitatea menținerii funcționării sigure și stabile a Sistemului Electroenergetic Național. Situația este legată de condițiile hidrologice nefavorabile și de incertitudinile privind momentul în care Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă vor putea fi repornite, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Jegurile astea stiu doar de stare de urgenta sa bage frica in idioti si sa fure in liniste
0
0
Asta adusa de oligorenul retard Si hotul chelios,mare calauza,stia ne au adus aici. Fiti mindrii,ati votat cu banana Cretinilor!
2
0
Waaawww, suuuuper, numai la Nibiru nu faceți economie ....acolo se poate, sunt interlopii voștri ...
5
1