REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
17.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Staţiunea Mamaia a fost premiată de Fashion TV

Staţiunea Mamaia a fost premiată de Fashion TV

Replica API 5 decembrie 2012 | 00:00 195

Specialişti din industria turismului au deliberat

Specialişti din industria turismului au deliberat

Gala Premiilor Fashion TV, s-a deschis luni, 3 decembrie 2012, cu premiile acordate turismului românesc. Evenimentul, organizat de Fashion TV Romania, în colaborare cu ANAT, FAPT, FPTR, OPTBR şi ANTREC, a avut ca obiectiv premierea celor mai "fashion" locaţii, evenimente şi destinaţii turistice pentru anul 2012, dar şi a celor mai puternice contribuţii la dezvoltarea şi promovarea turismului românesc. Promovat de mass-media românească, dar şi de Fashion TV International prin realizarea unor clipuri speciale, premianţii turismului românesc au fost mediatizaţi în peste 180 de ţări în care a fost transmis evenimentul. Din juriu au făcut parte reputaţi specialişti din industria turismului, care au avut de deliberat într-o competiţie foarte strânsă. Premiul special al juriului a fost acordat Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare a Turismului ( FAPT), pentru succesul Campaniei "Vacanţa în ţara mea", care a reuşit să producă cele mai performante promoţii de vânzări ale industriei turistice din România, pe fondul încurajării turiştilor români de a călători în România. Printre categoriile premiate s-au aflat: cel mai fashion hotel, premiul pentru turism rural, distincţie specială pentru cea mai importantă investiţie în turismul montan, premiu special acordat celei mai noi staţiuni turistice (Râşnov), cele mai bune servicii oferite de un hotel din Bucureşti, cea mai fashion companie aeriană (Fly Dubai), două premii speciale acordate celor mai importanţi investitori în domeniul hotelier în 2012, premiul de excelenţă pentru o personalitate cu o activitate extraordinară în turismul românesc - Viorel Păunescu. Un premiu special a fost acordat Staţiunii Mamaia, ca staţiunea turistică numărul unu a României, premiu ridicat de primarul Constanţei, Radu Mazăre, pentru eforturile făcute în dezvoltarea şi promovarea turismului românesc pe tot mapamondul, eforturi ce au fost recunoscute anul acesta la Monte Carlo. Galele Bucharest Fashion Week fac parte din circuitul internaţional, alaturi de Paris Fashion Week, Milano Fashion Week, London Fashion Week, Madrid Fashion Week şi este transmis în peste 180 de ţări din întreaga lume.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108