Strigăt disperat de ajutor al unui tată! A pierdut pe faleza din Mamaia aparatul auditiv, în valoare de 60.000 de euro, al copilului!
Strigăt disperat de ajutor al unui tată! A pierdut pe faleza din Mamaia aparatul auditiv, în valoare de 60.000 de euro, al copilului!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn turist din Bacău, venit cu familia pe litoral, este disperat după ce a pierdut aparatul auditiv, cu implant, al copilului, pe faleza din spatele hotelului Sulina Internațional. Aparatul este special conceput pentru copil și costă 60.000 euro iar oricine îl găsește nu îl poate utiliza. Tatăl disperat a împărțit flyere și afișe în toată stațiunea și a apelat chiar și la ajutorul poliției din Mamaia. Oricine deține informații legat de unde ar putea să fie aparatul auditiv al copilului este rugat să sune la numere afișate!
O vacanță de vis și relaxare s-a transformat într-o adevărată poveste tragică. O familie, din Bacău, venită pe litoralul românesc, a pierdut aparatul auditiv cu implanturi al copilului lor, creat special pentru acesta.
Aparatul auditiv s-a pierdut pe faleză în spatele Hotelului Sulina Internațional
În data de 13.07.a.c. membrii familiei s-au întors de pe plajă și s-au îndreptat spre locul de joacă pentru copii, aflat în spatele Hotelului Sulina Internațional din Mamaia, dar nu înainte să se încalțe și să îi dea jos copilului aparatul auditiv, pentru a nu-l pierde sau strica în joacă.
Hotel Sulina Internațional din Mamaia
Prețul aparatului este de 60.000 de euro
Se pare că de ce le-a fost mai frică nu au scăpat, deoarece aparatul auditiv, în valoare de 60.000 de euro, creat exclusiv pentru copil, s-a pierdut pe faleză. În ciuda eforturilor de căutare și a distribuirii de afișe și flyere, până la ora actuală, nimeni nu i-a dat de urmă.
Contactat de cotidianul Replica de Constanța pentru mai multe detalii, tatăl copilului a declarat: ,,Aseară ne întorceam de pe plajă, ele se poartă pe cap, sunt magnetice și se prind cu ajutorul implantului pin-cup de sub pielea capului. Aseară le-am dat jos după ce am venit de la plajă, exact în spatele Hotelului Sulina, pe faleză, pentru că urma să mergem la locul de joacă, și acolo cum sar copii, la trambulină, îmi era frică să nu se piardă și de acolo nu mai știm nimic de ele.
”Exclusiv pentru băiatul meu. Cine le găsește nu le poate folosi”
”Am împrăștiat în toată stațiunea flyere și articole cu implanturile respective, ele sunt foarte valoroase, doar că sunt exclusiv pentru băiatul meu, oricine altcineva nu le poate folosi. E ca un Iphone, dacă dvs. aveți un Iphone și eu vi-l fur nu aveți ce să faceți cu el, pentru că e codat, se blochează așa și cu ele. Ele sunt unicat!
Momentan nu m-a contactat nimeni în legătură cu vreo informație. De dimineață, de când ne-am trezit, le tot căutăm, undeva la ora 11:00-12.00 am reușit să fac în Constanța la o tipografie, flyere și afișe, poate lumea e în camere, e prea cald, așteptăm. Am fost și la poliția din Mamaia, am lăsat flyere și informații legate de implanturi și acum așteptăm. Știu că e cum am căuta acul în carul cu fân, ele sunt și foarte micuțe, ca o monedă de 50 de bani și cu un sistem de prindere mic.
Implanturile s-au pierdut pe faleză, noi am de pe plajă, ne-am oprit să ne încălțăm că eram desculți, atunci i le-am dat jos deoarece urma să mergem la locul de joacă, din spatele Hotelului Sulina și cam asta a fost”.
Oricine are informații despre implanturi sau dacă se află în posesia acestora este rugat să sune la unul dintre numerele de telefon: 0799443368 sau 0723163430.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
26.2° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)







