STUDENȚII ar putea să NU mai intre la cursuri fără CERTIFICATUL VERDE!
STUDENȚII ar putea să NU mai intre la cursuri fără CERTIFICATUL VERDE!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.
Aceasta este una dintre solicitările CNR, care s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 8 - 10 octombrie, la Braşov.
''Având în vedere agenda reuniunii şi subiectele complexe supuse dezbaterii, Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat (...) măsuri privind creşterea performanţei şi competitivităţii sistemului naţional de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, precum şi structura, respectiv modul de desfăşurare a reuniunilor CNR'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, CNR solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.
Totodată, se cere ARACIS ca până la data de 31 decembrie să finalizeze evaluarea tuturor IOSUD-urilor care au depus dosarele de evaluare, inclusiv prin suplimentarea listei membrilor echipelor de evaluare.CNR mai solicită Guvernului/Parlamentului suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la data 1 ianuarie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi suplimentarea finanţării destinate susţinerii activităţii de cercetare în universităţile româneşti.
De asemenea, Consiliul Naţional al Rectorilor propune Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare în instituţiile de învăţământ superior de stat şi solicită transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se face finanţarea acestora. CNR mai solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
4.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



