REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

SUA au abandonat negocierile pentru familiile de migranţi separate la frontiera cu Mexic

SUA au abandonat negocierile pentru familiile de migranţi separate la frontiera cu Mexic

Replica API 20 decembrie 2021 | 09:19 630

Administraţia SUA a abandonat negocierile pentru compensarea financiară a familiilor de migranţi separate la frontiera cu Mexicul din cauza politicii de 'toleranţă zero' a fostului preşedinte Donald Trump, au transmis reprezentanţii celor două părţi, potrivit AFP.

Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a precizat că nu a putut fi încheiat niciun acord cu avocaţii familiilor care au depus plângere în urma separărilor, insistând în acelaşi timp asupra posibilităţii de a ajunge la o înţelegere în viitor, potrivit stiripesurse.ro

"Deşi părţile nu au reuşit să ajungă la un acord de reglementare de această dată, rămânem hotărâţi să dialogăm cu reclamanţii şi să le facem dreptate victimelor acestei politici odioase", a transmis Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Reclamanţii, care solicită o indemnizaţie pentru daunele psihologice suferite din cauza separărilor, au anunţat că îşi vor continua lupta juridică.

"Ne vom întoarce în instanţă (...) Trauma provocată acestor copii şi părinţi de guvernul nostru este de neînţeles. Trebuie să facem ceea ce este necesar", a declarat pentru AFP Lee Gelernt, avocat al asociaţiei Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

După învestirea sa în ianuarie, Biden a promis că va duce o politică migratorie "mai umană" după epoca Trump şi după aşa-numita strategie de "toleranţă zero" a acestuia, lansată în 2018.

Ea consta în a deschide dosar penal împotriva oricărei persoane care intră ilegal pe la frontiera cu Mexicul. Urmarea a fost că părinţii au fost închişi fără copiii lor.

Conform Departamentului de Securitate Internă al SUA, aproape 4.000 de copii migranţi au fost separaţi de familiile lor şi numai 1.786 minori s-au putut reuni cu părinţii. Totuşi, documente judiciare indică faptul că au fost separaţi de părinţi un număr total de 5.500 de copii migranţi.

Numărul arestărilor de persoane fără documente la frontiera de sud a SUA a crescut puternic în ultimii ani, majoritatea dintre ele provenind din America Centrală şi Mexic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272