REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

SUA implementează la frontiera sudică un program secret pentru examinarea cererilor de azil în zece zile

SUA implementează la frontiera sudică un program secret pentru examinarea cererilor de azil în zece zile

Replica API 26 octombrie 2019 | 00:00 319

Guvernul american a implementat un program secret la frontiera sudică pentru examinarea solicitărilor de azil într-un interval de doar 10 zile - în comparaţie cu luni sau ani cât durează de obicei procedura - şi a-i deporta astfel rapid pe migranţi, a informat joi The Washington Post, citat de agenţia EFE.

Programul, intitulat "Examinarea Imediată a Solicitării de Azil", este pus în practică în zona El Paso (Texas), care a devenit un poligon de testare a politicilor frontaliere ale preşedintelui Donald Trump.

Obiectivul programului este de a stabili dacă persoanele care au solicitat azil, în majoritatea lor provenind din America Centrală, vor fi deportate în ţările lor de origine.

Avocaţi din domeniul imigraţiei şi Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) au denunţat faptul că acest program pilot le refuză solicitanţilor de azil "procedura corespunzătoare".

De la preluarea puterii în ianuarie 2017, Trump a făcut din azil unul din obiectivele sale politice, deoarece consideră că imigranţii profită de sistemul existent pentru a trăi şi lucra legal în Statele Unite după intrarea frauduloasă în ţară.

La începutul acestui an, frontiera de sud a SUA a cunoscut o creştere a sosirilor solicitanţilor de azil veniţi ca familii din America Centrală.

Luna mai a fost luna cu cel mai mare flux începând din 2006, 132.000 de persoane fiind reţinute pentru trecerea frontierei fără acte legale.

Trump a încercat mai multe măsuri pentru a descuraja această migraţie, precum separarea părinţilor de copiii lor minori după trecerea graniţei sau retrimiterea în Mexic a solicitanţilor de azil în aşteptarea soluţionării cererii lor.

Recent, guvernul a implementat de asemenea o măsură care limitează dreptul la azil pentru migranţii din America Centrală refuzându-l celor fără acte legale care, înainte de Statele Unite, au trecut prin Mexic sau altă ţară fără a fi cerut acolo respectiva protecţie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272