REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.9° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

SUA: Ministrul securităţii interne insistă că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit

SUA: Ministrul securităţii interne insistă că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit

Replica API 22 noiembrie 2019 | 00:00 313

Noul ministru interimar al securităţii interne american, Chad Wolf, a declarat că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit, până la sfârşitul anului viitor urmând să fie finalizaţi 800 km din această construcţie, transmite dpa.

Preşedintele Donald Trump a promis în campania electorală că va 'construi zidul', însă, după aproape trei ani, singura barieră nouă ridicată de-a lungul celor 3060 km ai graniţei de sud-vest se întinde pe doar 9,75 metri.

Patru panouri de oţel şi beton au fost instalate în urmă cu două săptămâni la est de Donna, un orăşel cu 17.000 de locuitori din statul Texas.

'Trebuie să securizăm frontiera. Preşedintele Trump a fost clar. Pentru a aceasta, trebuie să construim un zid de frontieră şi suntem pe cale să o facem', a declarat Wolf, care a întreprins joi o vizită pe teren.

El a precizat că, până în prezent, de-a lungul graniţei au fost ridicaţi 133 km de zid şi că alţi 250 km sunt 'în curs de realizare'.

Criticii afirmă însă că cea mai mare parte, dacă nu întreaga construcţie, a implicat refacerea sau înlocuirea barierelor existente, nu 'umplerea' golurilor.

Noua porţiune de aproape 10 metri face parte dintr-un segment de 13 km care va costa 167 milioane de dolari şi care trebuia finalizat în februarie, dar a fost amânat pentru octombrie 2020.

Noile blocuri se află pe teren federal, dar zona înconjurătoare este în proprietate privată, ceea ce ridică spectrul unor bătălii juridice îndelungate şi al unor întârzieri suplimentare.

Ar putea exista însă şi alte obstacole. Ministerul Securităţii Interne, a treia cea mai mare agenţie federală, cu 240.000 de angajaţi, a fost afectat de probleme de conducere şi personal, conform raportului anual emis luni de inspectorul său general.

Construirea zidului este gestionată de agenţia vamală şi de protecţie a frontierelor, care are însă preocupări mai urgente. În cursul anului fiscal care s-a încheiat în septembrie, agenţii săi au prins şi reţinut temporar aproape un milion de migranţi, cel mai mare bilanţ din ultimul deceniu. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468