SUA: Pentru Biden, Partidul Republican traversează o „mini-revoluţie“
SUA: Pentru Biden, Partidul Republican traversează o „mini-revoluţie“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri că Partidul Republican trece printr-o "mini-revoluţie", referindu-se la puternicele tensiuni din rândurile "Grand Old Party" legate de poziţionarea sa faţă de Donald Trump, notează AFP, citată de Agerpres.
Joe Biden
"Se pare că Partidul Republican încearcă să-şi definească valorile sale", a declarat de la Casa Albă preşedintele democrat.
"Sunt în mijlocul unui fel de mini-revoluţie", a continuat el.
Dezbaterile sunt deosebit de aprinse în legătură cu soarta parlamentarei Liz Cheney, una dintre puţinele voci din GOP care l-au înfruntat pe Donald Trump şi au votat în favoarea punerii lui sub acuzare pentru "incitare la insurecţie".
Fostul preşedinte reclamă prin intermediul unor comunicate incendiare ca acesta din urmă să fie îndepărtată din poziţia ei de numărul trei al republicanilor în Camera Reprezentanţilor.
"Sunt democrat de multă vreme. Am trecut prin perioade de lupte interne şi dezacorduri, dar nu-mi amintesc nimic de acest fel", a continuat Joe Biden.
Întrebat cu câteva ore mai devreme în cursul unei vizite, liderul de la Casa Albă se arătase mai degrabă laconic: "Nu îi înţeleg pe republicani".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.8° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

