SUA: Texas a reluat execuţiile după cinci luni de pauză cauzată de pandemia de COVID-19
SUA: Texas a reluat execuţiile după cinci luni de pauză cauzată de pandemia de COVID-19
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTexas a executat miercuri un bărbat condamnat la moarte în anii '90, fiind prima execuţie din acest stat după cinci luni de pauză cauzată de pandemia de COVID-19, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Billy Wardlow (45 de ani) a primit injecţia letală în penitenciarul Huntsville, situat la nord de Houston, la 27 de ani după ce a comis o crimă. Decesul său a fost pronunţat la 18:52 (23:52 GMT), au anunţat autorităţile penitenciare din Texas.
La 14 iunie 1993, Wardlow, pe atunci în vârstă de 18 ani, şi iubita sa Tonya Fulfer s-au deplasat la locuinţa lui Carl Cole (82 de ani) din Cason, un orăşel din nord-estul Texasului, pentru a-i fura automobilul pick-up, marca Chevrolet. După ce Wardlow l-a împuşcat în cap pe Cole în timpul unei dispute, cuplul a fugit cu automobilul furat.
Wardlow şi Fulfer intenţionau să conducă automobilul până în statul Montana, dar în ziua următoare au schimbat maşina cu un Ford Mustang la o firmă de închirieri auto din Nebraska.
Ei au fost arestaţi după încă o zi în statul Dakota de Sud. În automobilul Ford Mustang autorităţile au găsit un pistol care s-a dovedit a fi arma folosită la comiterea crimei, potrivit documentelor prezentate în instanţă.
În 1995, Billy Wardlow a fost găsit vinovat pentru crimă şi condamnat la moarte. Execuţia sa, prevăzută iniţial pentru 29 aprilie acest an, a fost amânată până la 8 iulie din cauza pandemiei de COVID-19.
Wardlow este al şaptelea condamnat executat de la începutul anului în SUA şi al treilea în Texas.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









