Summit SUA-Rusia - Biden: Consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia dacă Navalnîi va muri
Summit SUA-Rusia - Biden: Consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia dacă Navalnîi va muri
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele american Joe Biden a dezvăluit miercuri că i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că, dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia. Biden a făcut aceste declaraţii în conferinţa de presă susţinută separat după întâlnirea avută miercuri cu Putin de la Geneva, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
Joe Biden
Discuţiile de la vila La Grange din Geneva au durat mai puţin de patru ore - mult mai puţin decât se aşteptau consilierii lui Biden.
Putin, în vârstă de 68 de ani, l-a numit pe Biden, în vârstă de 78 de ani, un partener constructiv şi experimentat şi a spus că vorbesc "aceeaşi limbă", dar a adăugat că nu a existat o prietenie, ci mai degrabă un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări.
Biden a declarat că i-a "spus preşedintelui Putin că avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le respectăm cu toţii", adăugând: "Am făcut ceea ce am venit să fac".
Programarea unor conferinţe de presă separate a însemnat că nu a existat nimic din jovialitatea care a însoţit întâlnirea din 2018 în Helsinki dintre Putin şi predecesorul lui Biden, Donald Trump, când Putin i-a oferit lui Trump o minge de fotbal. De asemenea, acum nu a existat nicio masă comună, remarcă Reuters.
Putin, care a fost primul care a făcut declaraţii ziariştilor, a declarat că întâlnirea a fost constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a arătat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege reciproc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)


