REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Sute de combatanţi libieni răniţi sunt trataţi în spitale din Turcia

Sute de combatanţi libieni răniţi sunt trataţi în spitale din Turcia

Replica API 19 decembrie 2019 | 00:00 329

Sute de combatanţi libieni răniţi în războiul civil din ţara nord-africană sunt trataţi în spitale din Turcia, dezvăluie miercuri presa turcă preluată de EFE.

"În acest moment, avem circa 600 de cetăţeni în tratament la spitale din Istanbul", a declarat ziarului Cumhuriyet un membru al consulatului Libiei.

Combatanţii aparţin forţelor loiale Guvernului de Uniune Naţională (GNA) de la Tripoli, condus de premierul Fayez Sarraj, recunoscut de ONU şi sprijinit de Turcia şi Qatar.

Numeroase puteri, între care Rusia, Franţa, Egipt, Arabia Saudită şi în tot mai mare măsură Statele Unite îl preferă pe adversarul GNA, mareşalul Khalifa Haftar, stabilit în Tobruk, în estul Libiei, de unde controlează mari părţi din ţară.

Sarraj s-a întâlnit duminică la Istanbul cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a semna un acord de cooperare militară şi un altul care delimitează zonele exclusive economice ale ambelor ţări în Marea Mediterană şi care a stârnit proteste furioase din partea Greciei şi a Ciprului.

Erdogan a declarat că, în baza acordului, Turcia va evalua posibilitatea de a trimite trupe în Libia dacă guvernul lui Sarraj va solicita acest lucru.

Potrivit Cumhuriyet, combatanţii libieni, răniţi în luptele cu Haftar, sunt cazaţi în trei hoteluri din Istanbul în timp ce primesc îngrijiri la patru spitale ale unor companii percepute ca apropiate de partidul conservator islamist de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan.

Unul dintre pacienţi a relatat ziarului că transferul în Turcia s-a realizat graţie consulatului libian de la Istanbul, care le-a furnizat de asemenea şi traducători.

Printre cei răniţi se numără şi unii în scaun cu rotile, care au stat trei luni în Turcia pentru a fi operaţi, aceştia neştiind să spună dacă costurile medicale vor fi suportate de statul turc sau de cel libian.

Nu este pentru prima oară când combatanţi libieni beneficiază de îngrijiri în Turcia: în 2011, primul an de război civil în Libia, un spital privat din Istanbul a primit combatanţi răniţi din gruparea rebelă care lupta atunci contra dictatorului Muammar Gaddafi.

La acea vreme au fost şi instructori militari turci care îi antrenau pe rebeli, cu aprobarea tacită a Ankarei, dar, conform declaraţiilor lor, la iniţiativa personală şi fără sprijin guvernamental. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272