REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
14.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Sylvie Goulard a fost respinsă de comisiile din PE pentru un post de comisar european

Sylvie Goulard a fost respinsă de comisiile din PE pentru un post de comisar european

Replica API 11 octombrie 2019 | 00:00 226

Sylvie Goulard

Candidata Franţei pentru un post în viitoarea Comisie Europeană, Sylvie Goulard, a fost respinsă joi, la a doua audiere, de cele două comisii specializate din Parlamentul European, transmite DPA.

Nominalizată de preşedintele francez Emmanuel Macron, Sylvie Goulard a fost desemnată să conducă în viitoarea Comisie Europeană un vast portofoliu, ce cuprinde piaţa internă, dar şi economia digitală, politica industrială a Uniunii Europene şi noul directorat pentru industria de apărare şi spaţială.

Ea a fost audiată joi a doua oară de comisiile Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) şi Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE), după ce la audierea din 2 octombrie nu a primit aviz favorabil.

Candidatura sa fost contestată din cauza investigaţiilor aflate în desfăşurarea împotriva ei de justiţia franceză şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) într-un dosar de angajări fictive la cabinetul ei de eurodeputat.

Lui Sylvie Goulard i se reproşează şi activitatea pe care a desfăşurat-o timp de trei ani pentru un think-tank american, Institutul Berggruen, de la care a încasat peste 10.000 de euro pe lună în timp ce era de asemenea eurodeputat.

La votul de joi, 29 de eurodeputaţi din comisiile de specialitate au votat în favoarea ei şi 82 împotrivă.

Parlamentul European urmează să se pronunţe prin vot în perioada 21-24 octombrie asupra întregii componenţe a Comisiei conduse de Ursula von der Leyen. Plenul PE nu poate respinge individual un candidat la un post de comisar european, dar în trecut comisarii desemnaţi care nu au trecut de comisiile de specialitate au fost de obicei înlocuiţi. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272