REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
13.4° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Tânăr de 22 de ani din Constanța, reținut după ce a provocat un accident beat, fără permis și a fugit

Tânăr de 22 de ani din Constanța, reținut după ce a provocat un accident beat, fără permis și a fugit

Andra IMPARATELU 28 august 2026 | 00:00 832

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au reținut un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.

Tanar de 22 de ani din Constanta, retinut dupa ce a provocat un accident beat, fara permis si a fugit

Astfel, la data de 26 august a.c., în jurul orei 2.30, cel în cauză a condus un autoturism pe strada Theodor Burada din municipiul Constanța, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune față - spate cu un autoturism, care circula în fața sa.

După producerea accidentului, tânărul a părăsit locul fără încuviințarea organelor de poliție.

Acesta a fost identificat la scurt timp de către polițiști, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 

La data de 26 august a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, persoana cercetată a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, 27 august a.c., acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere