Ţările de Jos: Jurnalistul împuşcat pe 6 iulie la Amsterdam a decedat
Ţările de Jos: Jurnalistul împuşcat pe 6 iulie la Amsterdam a decedat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJurnalistul olandez specializat în criminalistică Peter R. De Vries, împuşcat pe 6 iulie la Amsterdam, a decedat din cauza rănilor grave suferite, a anunţat familia sa într-un comunicat publicat de postul RTL, transmite joi AFP, citată de Agerpres.
Peter R. De Vries
''Peter s-a luptat până la capăt, dar nu a putut câştiga bătălia. El a murit înconjurat de cei dragi'', au declarat apropiaţi ai jurnalistului, care avea 64 de ani.
De Vries a fost împuşcat pe 6 iulie după ce a ieşit dintr-un studio de televiziune din Amsterdam unde participase la un talk-show în calitate de invitat.
Câteva ore mai târziu, pe baza declaraţiilor unor martori şi a înregistrărilor de pe camerele de supraveghere video, doi bărbaţi au fost arestaţi pe o autostradă la 60 de kilometri de Amsterdam. Ei au fost identificaţi ca fiind Kamil E., un cetăţean polonez de 35 de ani care trăieşte în sud-estul Ţărilor de Jos, şi Delano G., un tânăr de 21 de ani din Rotterdam.
De Vries era un cunoscut reporter pe probleme de criminalistică din Ţările de Jos şi apărea deseori ca apărător al victimelor sau martorilor la procese.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
