Taximetrist din Constanţa, CONDAMNAT pentru că a 'lăsat lat' un bărbat!
Taximetrist din Constanţa, CONDAMNAT pentru că a 'lăsat lat' un bărbat!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat în vârstă de 25 de ani, taximetrist, a fost condamnat la un an cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Fapta este una mai veche, din 2016, când taximetristul s-a "răzbunat" pe un bărbat pe care-l știa din cartier. Astfel, într-o seară, în timp ce partea vătămată se afla în fața unei săli de jocuri de noroc din zona Galeriilor Soveja din municipiul Constanța, și vorbea cu un amic despre relația sa amoroasă, inculpatul s-a apropiat, fumând o țigară.
Partea vătămată s-ar fi luat de el, jignindu-l, moment în care bărbatul care fuma s-a enervat și i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului, cu pumnul. După ce s-a prăbușit la pământ, i-a mai aplicat o lovitură în zona capului, dar cu piciorul de data aceasta.
Victima s-a trezit după câteva minute în incinta barului, acolo unde fusese dusă de către paznic. A sunat la 112, fiind transportată la spital. A fost identificat și depistat agresorul, care a fost audiat.
Acesta și-a recunoscut fapta, explicând că a tot fost jignit în ultima de către persoana pe care a lovit-o și nu a mai suportat. Judecătorii au luat în calcul mai multe aspecte, inclusiv că nu are antecedente penale, că este integrat social și că a avut o conduită bună pe parcurul procesului de judecată, inclusiv că a acceptat să presteze muncă în folosul comunității. Astfel, l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News