Tenis: Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la US Open
Tenis: Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la US Open
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Camila Giorgi (Italia), cu 6-4, 7-6 (3), luni, la New York, scrie Agerpres.
Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, care anul trecut nu a evoluat la Flushing Meadows, s-a impus după o oră şi 33 de minute.
În primul set, cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 4-4, când Halep a reuşit să facă break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4. În actul secund, fostul lider mondial a reuşit un break mai devreme, la 2-2, a condus cu 4-2 şi 5-3, dar nu a izbutit să încheie conturile, ratând două mingi de meci la 6-5, după care a fost egalată. Halep a făcut diferenţa în tiebreak, impunându-se cu 7-3, după cinci puncte consecutive.
Românca a câştigat şi primul său duel cu Giorgi (29 ani, 36 WTA), în 2015, în turul al treilea la Miami, cu 6-4, 7-5.
Halep a încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli, având un procentaj de reuşită la primul serviciu de 83%, după ce înainte de tiebreak acesta era de 90%. Simona Halep a avut 14 mingi direct câştigătoare şi 16 erori neprovocate.
Giorgi, jucătoare care a cucerit recent titlul la Montreal, a avut 2 aşi, o dublă greşeală, 16 winners şi 30 de erori neforţate.
Halep şi-a asigurat un cec de 115.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Kristina Kucova (Slovacia), lucky loser care a dispus cu 7-5, 6-1 de americanca Ann Li. Halep şi Kucova (31 ani, 111 WTA) nu s-au întâlnit până acum în circuitul profesionist.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.8° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



