Terasa 3 Ciuperci din Mamaia, CONSTRUITĂ ILEGAL! A ÎNCEPUT DEMOLAREA!
Terasa 3 Ciuperci din Mamaia, CONSTRUITĂ ILEGAL! A ÎNCEPUT DEMOLAREA!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNu mai este mult şi debutează sezonul estival. În staţiunea Mamaia se lucrează de zor, agenţii economici, dar nu numai, fiind direct interesaţi ca turiştii să fie întâmpinaţi cu toate cele în ordine. În plus, administraţia locală urmăreşte ca legea să fie respectată, cum a fost cazul – reamintim – localului Leeloo de pe malul lacului Siutghiol, terasă care a dispărut întrucât nu a mai fost autorizată! În staţiunea Mamaia, în zona Cazinoului a fost rasă de pe suprafaţa pământului terasa „3 Ciuperci”, pentru că fusese construită ILEGAL! Acţiunea de demolare a avut loc luni, 3 aprilie.
Persoana juridică ce deţinea terasa construită în mod ilegal a fost sancţionată contravenţional de către poliţiştii locali constănțeni pentru executarea de lucrări de construcţie pe domeniul public al municipiului fără deţinerea autorizaţiei de construire. Ulterior, sancţiunea contravențională a constituit obiectul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, instanța dispunând desfiinţarea lucrărilor, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.
Ca urmare, autoritatea publică locală a emis dispoziţia pentru desfiinţarea lucrărilor nelegal executate, aceasta fiind pusă în aplicare de oamenii legii.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21.1° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









