REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
16.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Țigarete în valoare de peste 51.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Țigarete în valoare de peste 51.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Virgil STOIAN 25 iulie 2026 | 13:24 798

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit și confiscat peste 34.000 de țigarete fără documente legale de proveniență, în valoare de peste 51.000 de lei, în urma a două acțiuni specifice desfășurate pe DN5.

tigarete in valoare de peste 51.000 de lei, descoperite de politistii de frontiera giurgiuveni

În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al ITPF Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona DN5, au oprit pentru control un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, care circula pe ruta Turcia – Finlanda.

În urma controlului amănunțit efectuat asupra ansamblului rutier, polițiștii de frontieră au constatat că șnurul asigurător al semiremorcii era rupt și relipit. Continuând verificările, aceștia au descoperit 20.000 de țigarete (1.000 de pachete de țigări), cu timbru fiscal turcesc, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prevăzută de Legea nr. 86/2006, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

A doua zi, în jurul orei 14.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în aceeași zonă, au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Belgia, condus de un cetățean bulgar, care se deplasa pe ruta Bulgaria – Belgia.

În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit 14.280 de țigarete (714 pachete de țigări), de diferite mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc, în valoare de aproximativ 21.420 de lei, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita prevăzută de lege.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca in Romania se aplica accize,taxe si impozite ca sa se ia pielea de pe noi, e normal sa existe dorinta de a cumpara la preturi mai mici ,din tari care nu au conducatori asa de cretini ca ai nostri. Nu sunt tigari contrafacute,ci pur si simplu cumparate mai ieftin din alta parte. Romanii sunt siliti sa se conformeze si sa plateasca numai unde vor imbecilii. Platim taxe ,, de protectie'' ca traim in Romania. Pana si Basescu spunea ca avem un stat mafiot si avea dreptate.
1
0