REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 2 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7631
11.4° Constanța Luni, 2 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7631
 

Tragedie! Doi frați au murit înecați, după ce au sărit în Râul Moldova să-și salveze sora

Tragedie! Doi frați au murit înecați, după ce au sărit în Râul Moldova să-și salveze sora

A.F. 26 iulie 2026 | 23:24 1026

Doi frați, de 12 și 15 ani, au murit înecați duminică, după ce au sărit în apele Râului Moldova ca să își salveze sora de 6 ani. Copila a fost scoasă din apă de o persoană care se afla în zonă, dar care nu a putut ajunge și la frații ei. Adolescenții au fost scoși de scafandri din apă și resuscitați, dar nu au mai putut fi salvați.

Tragedie! Doi frati au murit inecati, dupa ce au sarit in Raul Moldova sa-si salveze sora

Coșmarul familiei a început duminică după-amiază. Copiii se jucau pe malul Râului Moldova, în amonte de podul de la Horia. Fetița de 6 ani ar fi intrat în apă și când nu a mai ieșit, cei doi frați ar fi sărit după ea, potrivit Antena 3 CNN.

În jurul orei 16:35 prin apel la 112 a fost semnalat faptul că trei copii s-ar fi înecat în apele Râului Moldova.

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (două autoturisme de serviciu, două bărci, o ambulanță SMURD TIM), Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială pentru scafandri) SVSU Roman (un autoturism și o barcă), SVSU Horia, SAJ (două ambulanțe) și IPJ”, potrivit ISU Neamț.

Până la sosirea echipajelor, fata de 6 ani a fost scoasă din râu de o persoană aflată în zonă. Copila a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, ulterior fiind preluată de un echipaj de la SAJ și transportată la spital.

De asemenea, o femeie care a suferit un atac de panică a fost asistată la locul evenimentului de un echipaj de la SAJ.

În paralel, cei doi frați, de 12 și 15 ani, au fost căutați în apă. Scafandrii i-au localizat și i-au adus la mal, unde au fost preluați de echipajele SMURD TIM și SAJ, care au început imediat manevrele de resuscitare.

„În ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție, cei doi copii nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul celor doi băieți (frați) în vârstă de 12, respectiv 15 ani”, a transmis ISU Neamț.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fetița de 6 ani intră singură în apă asta spune totul despre părinți Dz să-i ierte pe copii
7
0