Tragedie! Nouă mineri au murit după ce liftul în care se aflau s-a prăbuşit în gol
Tragedie! Nouă mineri au murit după ce liftul în care se aflau s-a prăbuşit în gol
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNouă mineri au fost ucişi şi alţi 19 răniţi într-o mină de cărbune din estul separatist al Ucrainei după prăbuşirea ascensorului lor subteran, au anunţat marţi autorităţile proruse, informează France Presse.
Cablul de oţel de care era prins ascensorul de marfă a cedat în timp ce bărbaţii coborau la fundul unui puţ din oraşul Voznesenovka în regiunea Lugansk, au declarat serviciile de urgenţă ale acestei republici autoproclamate, precizând că accidentul a avut loc luni, potrivit agerpres.ro, scrie stiripesurse.ro
Nouă cadavre au fost scoase la suprafaţă şi 19 supravieţuitori au fost spitalizaţi, se precizează într-un comunicat, care promite de asemenea o comisie care să investigheze tragedia.
Accidentele mortale sunt relativ frecvente în minele de cărbune din estul Ucrainei, o regiune industrială parţial sub controlul separatiştilor proruşi după izbucnirea războiului în 2014.
Prăbuşirea unei mine provocată de o explozie după acumularea de gaze a făcut 17 morţi în regiunea Lugansk în 2019, iar un alt accident din aceleaşi motive a ucis 33 de mineri la Doneţk în 2015.
Ca şi în alte părţi ale fostei URSS, aceste accidente sunt adesea cauzate de infrastructura învechită sau de încălcarea regulilor de siguranţă.
Războiul împotriva separatiştilor din regiunile Doneţk şi Lugansk a făcut peste 13.000 de morţi din 2014.
Ucraina şi aliaţii săi occidentali acuză Rusia că a trimis trupe şi arme în sprijinul separatiştilor, ceea ce Moscova neagă în mod repetat, aminteşte AFP.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.2° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


