Trei morți și o persoană dispărută, după coliziunea dintre un catamaran și un velier, în largul coastelor Croației
Trei morți și o persoană dispărută, după coliziunea dintre un catamaran și un velier, în largul coastelor Croației
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrei persoane și-au pierdut viața și o alta este dată dispărută în urma unei coliziuni care a avut loc duminică între un catamaran de mari dimensiuni, care transporta aproximativ 100 de pasageri, și un velier în Marea Adriatică.
Accidentul s-a produs în largul coastelor Croației, au anunțat autoritățile croate, citate de AFP.
Accidentul s-a produs în apele dintre insulele Solta și Brac din Croația, când o 'navă de pasageri operată de o companie privată' croată 'a intrat în coliziune cu un velier sub pavilion francez, care s-a scufundat', a precizat Ministerul Mării și Transporturilor din Croația.
În momentul accidentului, la bordul catamaranului se aflau 118 pasageri și șapte membri ai echipajului, potrivit comunicatului.
Opt persoane se aflau la bordul velierului: trei au murit, o alta este dată dispărută, în timp ce ceilalți patru pasageri ai velierului au fost salvați.
Naționalitatea victimelor și circumstanțele accidentului nu au fost precizate. Cotidianul regional Slobodna Dalmacija a relatat, citând surse neoficiale, că victimele erau de naționalitate cehă.
Media a publicat imagini ale catamaranului de mari dimensiuni și ale velierului care s-a scufundat, citează stirileprotv.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 














