Trump, în prima sa apariţie la un eveniment public după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19: „Mă simt grozav“
Trump, în prima sa apariţie la un eveniment public după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19: „Mă simt grozav“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Donald Trump şi-a făcut sâmbătă prima apariţie la un eveniment public de la revenirea la Casa Albă în urma celor trei zile de internare în spital după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, încă nefiind clar dacă el mai este contagios, relatează Reuters, AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Donald Trump
Trump a vorbit din balconul Casei Albe la un eveniment denumit ''un protest paşnic pentru lege şi ordine'', la care au fost prezenţi sute de simpatizanţi ai săi.
''Mă simt grozav!'', s-a adresat el mulţimii, care striga: ''Încă patru ani''.
''Începem foarte, foarte masiv mitingurile noastre, şi cu tot ce e al nostru, pentru că nu putem permite ca ţara noastră să devină o naţiune socialistă'', a îndemnat preşedintele republican, apariţia sa fiind un semnal că este hotărât să-şi reia campania electorală pentru scrutinul din 3 noiembrie la care se va confrunta cu democratul Joe Biden.
Vorbind fără să poarte mască, Trump a susţinut că noul coronavirus ''va dispărea''. ''Vreau să ştiţi că naţiunea noastră va învinge acest teribil virus chinezesc (...) Producem terapii şi medicamente puternice, vindecăm bolnavii, ne vom reveni şi vaccinul va veni foarte, foarte repede, într-un timp record'', a promis el.
''Ştiinţa şi medicina vor eradica virusul chinezesc odată pentru totdeauna, vom scăpa de el în lumea întreagă. Vedeţi mari focare în Europa, în Canada (...), dar va dispărea, este pe cale să dispară şi vaccinurile vor ajuta'', crede Trump.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
22.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












