Trupul unui adolescent de 15 ani a fost găsit pe un câmp. Poliţiştii au deschis o anchetă
Trupul unui adolescent de 15 ani a fost găsit pe un câmp. Poliţiştii au deschis o anchetă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii au deschis o anchetă, după ce, pe un câmp din localitatea Cicârlău, judeţul Maramureş, a fost găsit trupul unui adolescent de 15 ani.
Trupul unui adolescent de 15 ani, găsit pe un câmp
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tăuţii-Măgherăuş efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după ce, în cursul zilei de ieri, 1 iunie a.c., au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe un teren extravilan de pe raza localităţii Cicârlău, a fost găsit trupul unui tânăr, care nu prezenta semne vitale“, a transmis, marţi, IPJ Maramureş.
Cadavrul a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un adolescent de 15 ani. „În urma examinării vizuale, nu au fost identificate urme de violenţă“, a precizat Poliţia.
Trupul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş pentru efectuarea necropsiei, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




