REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
8.6° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

TUN de 19 hectare. Expertiză judiciară care a 'mutat' un teren din Kogălniceanu la Constanţa, ANULATĂ de instanță!

TUN de 19 hectare. Expertiză judiciară care a 'mutat' un teren din Kogălniceanu la Constanţa, ANULATĂ de instanță!

Replica API 25 martie 2019 | 23:35 2913

Atribuirea ilegală a unui teren pe malul Lacului Siutghiol! Fostul expert al Tribunalului, CONDAMNAT!

Atribuirea ilegală a unui teren pe malul Lacului Siutghiol! Fostul expert al Tribunalului, CONDAMNAT!

Zoea Rădulescua pierdut terenurile de pe malul lacului Siutghiol! Procesul în care expertul judiciar al Tribunalului Constanța, Florin Dumitrescu, a fost acuzat de abuz în serviciu a fost condamnat, la sfârșitul lunii februarie la doi ani cu suspenadre. Instanța a dispus ridicarea sechestrului pe terenurile din zona Carrefour, instituit în 2016, și plata daunelor materiale, către partea civilă Alexa Gheorghe, de peste 1,3 milioane de lei. Concret, vorbim despre un teren situat vis-a-vis de Carrefour din Constanţa, la ieşire din municipiu, spre Ovidiu, de 19 hectare. Acest teren a fost la un pas de a fi retrocedat Zoei Rădulescu, fost secretar în cadrul Ministerului de Interne, deși aceasta avea moștenire în Kogălniceanu! Cum? Rădulescu a iniţiat demersurile necesare în vederea obţinerii unui teren situat pe malul lacului Siutghiol, pe raza UAT Constanţa, adică să schimbe practic amplasamentele la ceea ce primise în posesie. Fiind evident interesul acesteia de a beneficia ilegal de un teren mult mai valoros decât cel realmente deținut, respectiva a promovat acţiunea nr. 63/212/2003 la Judecătoria Constanţa, în care a folosit serviciile abuzive ale expertului, care, sintetic vorbind, a emis un raport de expertiză în deplină contradicție cu legea, dar și cu logica minimală, după cum se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul Teodor Niță, cel care a instrumentat cazul.

Zoea Rădulescu (fostă angajată a MAI, la Departament Protocol, fostă numărul 4 în PNŢCD pe ţară), după ce a primit, în anul 2000, titlu de proprietate pe terenul moştenit în Kogălniceanu, a solicitat în instanţă terenul de la Constanţa! A contestat în instanţă titlurile de proprietate obţinute de alte 5 familii din Constanţa, motivând în cazul unei familii că cel care a formulat solicitarea de punere în posesie a decedat (însă dreptul de proprietate nu moare odată cu petentul, căci există moştenitorii legali ai respectivului!). Dar, cea mai aberantă motivare pentru care Zoia Rădulescu a cerut terenul din Constanţa a fost numărul lotului!

Cum a început totul! La Kogălniceanu, Zoea Rădulescu a fost pusă în posesie pe 19 hectare de teren dintr-o solă de 120 de hectare, având numărul A510, mărginită de drum de exploatare 428, terenuri care i-au survenit în calitate de moștenitoare. Coincidenţa face ca şi terenul de la Constanţa de vizavi de Carrefour să fie numerotat A510, respectiv A428 (una de 10, alta de 9 hectare). Terenul la care Rădulescu visa cu ochii deschiși! Pentru a demonstra că sola din Kogălniceanu este una şi aceeaşi cu terenul din Constanţa, Zoea Rădulescu a angajat un expert evaluator, Florin Dumitrescu, fost expert judiciar în cadrul Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, care, fără a se deplasa în teren pentru a vedea exact care este situaţia terenului „revendicat” de Zoea Rădulescu şi fără a avea din partea acesteia o împuternicire pentru a realiza expertiza, a concluzionat că terenul din municipiul Constanţa este unul şi acelaşi cu cel din documentele eliberate de administraţia locală de la Mihail Kogălniceanu! Cu această expertiză „bombă”, Zoea Rădulescu a introdus în instanţă, în 2003, acțiune, iar dosarul „nimereşte” la judecătorul Corina Eugenia Jianu (magistrat trimis în judecată, în 2014, pentru abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar al fostului primar de la Năvodari – n.r.). Care i-a dat câștig de acuză și i-a ”pasat” cele 19 hectare de teren în Constanța. ”Fiind evident interesul acesteia de a beneficia ilegal de un teren mult mai valoros decat cel realmente detinut, respectiva a promovat acțiunea la Judecătoria Constanța, în care a folosit serviciile abuzive ale inculpatului, care, sintetic vorbind, a emis un raport de expertiză în deplină contradicție cu legea, dar și cu logica minimală, dar folosit ca mijloc de probă deplină cu efecte prejudiciale așa cum se va descrie în continuare”, se arată în rechizitoriu.

Singura legătură reală care se poate face totuși între solele A510 Constanța și Mihail Kogălniceanu, este dată de faptul că acestea provin din suprafețe de teren puse la dispoziție din patrimoniul celei dintâi, dar sunt cert pe amplasamente diferite, aflate la peste 20 km. distanță, între ele aflându-se UAT Ovidiu.

Zoea Rădulescu, obligată la plata unor daune morale și materiale exorbitante

Pe fir, a intrat procurorul Teodor Niță, care a deschis o amplă anchetă și a scos la iveală toate ilegalitățile Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța, pe 15.12.2016. Pentru întreaga „operă”, fără de care Rădulescu nu ar fi reuşit să obţină ilegal în instanţă anularea altor titluri de proprietate, dobândite pe bună dreptate de alţi moştenitori în Constanţa, fostul expert a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru abuz în serviciu. La toată această mascaradă a contribuit şi fostul primar al comunei Kogălniceanu, Traian Dinu. Din fericire pentru el, procurorul nu l-a trimis în judecată şi pe acesta, constatând că faptele fostului edil s-au prescris.

Cum s-a apărat expertul în instanță!

”Consideră că nu a săvârșit nicio infracțiune, iar competența sa se reduce la expunerea unui punct de vedere, care poate fi luat sau nu în vedere de instanță. Raportul de xpertiză nu contine verdict, decizie ci un punct de vedere sub expresia „opinia expertului în penal sau punct de vedere în civil”. Are obligatia ca în raportul de expertiză să fie obiectiv, indiferent de punctul de vedere al părții care l-a angajat, iar obiectivitatea sa este demonstrată de faptul că în raport, pe o pagină intitulată expunere de motive privind fundamentarea punctului său de vedere, a aratat de ce consideră că terenul cu care a fost pusa în posesie Rădulescu este în Constanța, iar procesul verbal este scris greșit de cineva din primaria Kogalniceanu. Nu putea fi alftel dat fiind faptul că acordul de punere în posesie al comisiei locale al primariei Kogalniceanu, intregistrată la primaria Kogalniceanu făcea referire expres la terenurile din Constanța, și nu din Kogalniceanu”, a relatat Dumitrescu în instanță, prin apărătorul său.

Dumitrescu a fost condamnat la doi ani cu suspendare, iar pe durata termenului de supraveghere va executa obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa și va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Centrului de Formare profesională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa sau în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa.

Instanța a mai dispus ridicarea sechestrului asigurator instituită de procuror prin Ordonanţa nr. 401/P/2016 din data de 08.11.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dar și restabilirea situaţiei anterioare a comiterii infracţiunilor şi desfiinţarea în totalitate a înscrisurilor false respectiv a expertizei depusă în data de 16.09.2008 în cadrul dosarului civil 63/212/2003 al Judecatoriei Constanta și a adresei nr. 3641/15.05.2000 emisă sub semnatura numiților Traian Dinu, fost primar Mihail Kogălniceanu, si a unei persoane neidentificate, ambele fiind documente rezultate în urma comiterii faptelor în prezenta cauză. Persoanele vătămate Instituția Prefectului Judeţului Constanţa şi Primăria Constanţa nu s-au constituit părţi civile în cauză. În schimb, proprietarul terenurilor a solicitat daune morale și materiale. Iar instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de Alexa Gheorghe. Astfel că, Dumitrescu trebuie să-i plătească 1.320.030,80 lei cu titlul de daune materiale şi la sima de 10.000 lei cu titlul de daune morale. De precizat că, inițial, partea vătămată a solicitat daune morale de 150.000 lei. Dumitrescu a formulat recurs.

Mirela PASCAL

Vezi și:

https://www.replicaonline.ro/tun-de-19-hectare-cum-poate-o-expertiza-extrajudiciara-facuta-din-pix-sa-mute-un-teren-din-kogalniceanu-la-constanta-301188/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe timpul IAS-ului Mihail Kogalniceanu terenul apartinea de ferma 2 mamaia si se invecina cu fostul Institut de protectia a Plantelor pe malul Lacului Siutghiol.. iar seful de la fermul 2 era inginerul Cumita, iar Zelca era directorul IAS-ului.. pt cei care nu cunoasteti, chiar pe malul Siutghiol au fost improprietariti multi specialisti care au lucrat la IAS Kogalniceanu.. Zoea va castiga din nou.
1
0
Osaka era Soaks era Cafegioaica primministrului C D R Stimson slugfest avocatu Boborului p s d I st Victor. Ciorbea
0
0
Atunci cand au primit astia terenuri acolo pamantul ala apartinea de I.A.S.Mihail Kogalniceanu unde director ere un machedon pe nume Zelca Vasile iar seful trustului IAS jud.Constanta era alt mache pe nume Pitu asa ca au facut machiboni ce au vrut.Mitran Paula nu este machidoanca dar esete "deai noci"cum spun mache.
4
0
Fata lui Puiu Enache. Ce mica e lumea. Si plina de jigodii
6
0
Trebuie extirpata!!!!
3
0
da madam zoaie n-a luat pandaimos? ce-i alba ca zapada? ca bag seama ca de la ea au pornit toate nelegiuirile astea din articol!
5
0
E un maidanez care nu latra dar te musca pe la spate sau te linge daca ii arunci un os. Mai demult a fost adoptat de o iubitoare de maidanezi care are si alti maidanezi in grije.
13
2
Cine este Dan Codoshu ? E american ?
3
0
Reabilitarea strazilor din Kogalniceanu va incepe cu Primaverii la solicitarea expresa a lui Dan codoshu care s-ar fi plans ca pleaca de acasa cu 2-3 idei de organizare in cap dar pana la birou din cauza gropilor de pe strada ideile sar din cap si dispar sub bancheta, intre banchete si cine mai stie pe unde ......
21
0
Nu va bucurati asa, cele 19 ha de teren raman in mana unui alt pradator numit Alexa Gheorghe.
13
1
Foarte bine domnul procuror Nita. Leaga-l si pe javra aia de Palaz si meriti statuie
18
4
Acum are permisul suspendat pe motiv de alcool .ala cu gogosereasa
6
1
In cazuri ca asta faptele nu se prescriu despre primar vorbesc,PSDistilor daca vreati sa luptati inpotriva coruptiei puteati sa schimdati legea in sensul asta pentru ca unul care face o magarie sa stie ca oricand poate fi prins dar cum sa faceti asta cand voi actionati imvers.De ce le sunt infractori atat de iubiti de PSDisti se stie.
6
0
Numai situatii paranormale la Kogalniceanu unde se intampla ca cetateanul Libu sa fie ertat de o datorie la buget local de 700 milioane vechi de primarita Ancuta si consilieri ei. Pe pensionari de ce nu ii iarta ptr datorii mici?
26
1
Cand naiba se termina toate magariile acestea tip Mazare si tip hoti makidoni?
33
2
In ac zona a fost pusa in posesie, tot de primarul din M Kogalniceanu si Mitran Paula, sotia unui fost hot de la Garda fin. Intereseaza pe cineva ?!?
17
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369