Turcia: Principalul susţinător al Căştilor Albe din Siria, găsit mort la Istanbul
Turcia: Principalul susţinător al Căştilor Albe din Siria, găsit mort la Istanbul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJames Le Mesurier
Directorul principalei organizaţii care susţine Căştile Albe, echipele de salvare ale apărării civile care operează în zonele rebele în Siria, a fost găsit mort luni la Istanbul, a anunţat biroul său, potrivit AFP şi Reuters.
Cauzele exacte ale morţii lui James Le Mesurier, de naţionalitate britanică, nu sunt cunoscute deocamdată, iar biroul său a refuzat orice comentariu.
Conform informaţiilor din presă, el a fost găsit mort, cu fracturi la picioare şi la cap, luni dimineaţă lângă imobilul în care se află apartamentul său.
Le Mesurier, un fost ofiţer al armatei britanice, conducea organizaţia fără scop lucrativ Mayday Rescue, care coordona donaţiile destinate Căştilor Albe din Siria şi care dispune de birouri la Istanbul şi în Olanda.
La 22 octombrie, preşedintele american Donald Trump a validat un ajutor de 4,5 milioane de dolari pentru Căştile Albe.
Căştile Albe, formate din activişti voluntari cunoscuţi pentru că intervin în locurile bombardate pentru a-i salva pe supravieţuitori, sunt acuzate de regimul sirian şi de aliatul său rus că îi susţin pe rebeli în zone unde ele intervin.
Un film consacrat Căştilor Albe a obţinut Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2017. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.9° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





