REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

TURIȘTI AMENINȚAȚI CU ARMA în DELTĂ! Ce au decis magistrații

TURIȘTI AMENINȚAȚI CU ARMA în DELTĂ! Ce au decis magistrații

Replica API 5 iunie 2019 | 00:00 310

Bărbatul acuzat că a amenințat un grup de turiști cu o armă de vânătoare, în localitatea Letea din Tulcea (în Deltă), a ajuns în fața magistraților, iar instanța de fond l-a condamnat la 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare. Dar decizia nu a fost definitivă, iar termenul la care se va judeca apelul a fost stabilit pentru data de 3.10.2019.

Nefericitul eveniment a avut loc în urmă cu câțiva ani, dar instanța de fond s-a pronunțat acum, în octombrie urmând a se judeca apelul. Mai exact, în august 2015, potrivit persoanelor vătămate din dosar, care se aflau în localitatea Letea în calitate de turiști, alături de copiii minori, in jurul orei 13.00, s-au întâlnit cu un bărbat care se afla într-o căruță și care i-a întrebat daca vor să facă o plimbare cu către Padurea Letea. Din declarațiile părților vătămate reiese faptul ca l-au întrebat cat i-ar costa călătoria, bărbatul spunându-le că îi costă 4 lei de persoana dus-întors. La întoarcere i-au dat acestuia suma de 24 lei, aferentă plimbării a 6 persoane, doar că localnicul a devenit recalcitrant, a început să se certe cu ei cerându-le suma de 240 lei, întrucat plimbarea ar fi costat 40 lei de persoană, suma cu care grupul lor nu a fost de acord, plecând la magazinul din localitate. În continuarea declarațiilor , persoanele audiate au menționat că, la un moment dat, au auzit două focuri de armă, cărora nu le-au dat importanță. Ajungând la locuința unde erau cazați, dupa alte 10 minute în fata porții a venit cu căruta localnicul supărat care le-a cerut diferența de bani și, primind iar un refuz , a început să-i jignească și să-i înjure. Dar a revenit la poarte curții unde ei se aflau și de această dată părea în stare avansată de ebrietate, cerându-le diferența de bani . Fiind refuzat și de această dată, a scos din caruță o armă de vânătoare care era montată, a introdus două cartușe în țevi, a armat-o și a început să le adreseze injurii, cuvinte jignitoare și vulgare precum și amenințări cu violența , după care a sprijinit arma pe gard, îndreptata cu țevile către întregul grup. Aceștia au fugit pe unde au apucat, iar una dintre persoane s-a dus la autorul faptei și i-a dat suma de 100 lei, comunicându-i că aceia sunt toți banii pe care îi au. A luat banii și a plecat de la fața locului, luând și arma cu el. Audiat în cauză, inculpatul a precizat că a avut niște neînțelegeri cu un grup de turiști, care "și-au bătut joc de el" întrucât au tăiat un zero din suma asupra căreia s-au înțeles, însă apoi nu-și mai aduce ce a făcut pentru că a băut de supărare. Menționăm că bărbatul avea permis de port armă, fiind vânător. Acum urmează apelul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Societatea se duce de ripa !au arme toti vagabonzii ---ti-e frica sa mai mergi pe strada
0
0
cum a reusit un astfel de specimen sa obtina permis de arma?
1
0
Chiar toti analfabetii au ajuns sa scrie articole la Replica,nu corecteza nimeni ce se scrie
2
0
Esti cel mai tare, te ador !
3
0
Individul merita o pedeapsa usturatoare ! Ne face de ras in fata strainilor iar fapta este reprobabila !
8
0
Imi place umorul lui faruk. Continua printeso.
8
0
Sa iti dau la m...e daca mai.postezi in numele lu faruk daca ai tupeu iesi in fata sclavule nu te mai da altii ,nu vezi ca aberezi si nu te baga nimeni in seama
0
5
Opriti-ma si pe mine in trafic ct 85 frk perchezitie si veti gasi arma alba preferata GELU asa mi-am poreclit vibratorul cand e femeia plecata si nu gasesc pe cinev sa mi-l introudca o fac singur va puup a voastra Faruka o tipa sensibila
5
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108