Twitter adoptă noi reguli pentru combaterea discursului instigator la ură referitor la religie
Twitter adoptă noi reguli pentru combaterea discursului instigator la ură referitor la religie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTwitter filtrează, începând de marţi, mesajele care conţin discurs instigator la ură referitor la apartenenţa religioasă, încercând să extindă astfel lupta împotriva mesajelor agresive publicate pe reţelele de socializare, potrivit AFP.
Într-un document publicat pe blogul companiei, Twitter a precizat că va şterge mesajele care ''dezumanizează persoanele pe baza apartenenţei religioase'', după ce existenţa unor astfel de mesaje îi va fi semnalată.
Compania precizează că mesajele publicate anterior zilei de marţi şi raportate vor fi de asemenea eliminate, dar nu vor fi însoţite de suspendarea contului, din moment ce au fost publicate înainte de înăsprirea regulilor.
Twitter nu precizează în schimb în articolul de pe blog dacă tweeturile publicate după înăsprirea regulilor vor fi însoţite de suspendarea contului persoanei care a postat mesajul.
Pentru a-şi ilustra decizia, reţeaua de socializare a oferit mai multe exemple de sintagme pe care le consideră dezumanizante la adresa unei religii precum ''dezgustător'' şi ''animale murdare''.
Twitter s-a angajat într-o mişcare mai amplă de luptă împotriva limbajului urii pe platforma sa. Compania condusă de Jack Dorsey a anunţat recent măsuri împotriva mesajelor liderilor politici care incită la violenţă sau la ură.
Potrivit experţilor, măsura ar fi orientată împotriva mesajelor frenetice postate de Donald Trump pe Twitter.
Reţeaua de socializare are, de altfel, reguli clare de în ceea ce priveşte tweeturile care incită la violenţă împotriva unui individ sau a unei comunităţi, cele care glorifică actele teroriste sau hărţuiesc o anumită persoană.
Asemenea Facebook şi altor reţele de socializare, Twitter este acuzat frecvent că nu a luat suficiente măsuri pentru a lupta împotriva discursului urii. Compania încearcă, cu dificultate, să împace acest obiectiv cu menţinerea caracterului deschis al platformelor de acest tip.
Preşedintele american, foarte critic la adresa Twitter şi Facebook, pe care le acuză deseori de înclinaţii de stânga, urmează să găzduiască joi un ''summit pe tema reţelelor de socializare'' la Casa Albă, la care nu vor participa principalii jucători din acest domeniu, ci conservatorii cei mai critici la adresa companiilor din Silicon Valley.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
24.4° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



