Ucraina: Bilanţul incendiului de la o instituţie de învăţământ superior din Odesa ajunge la 16 morţi; directoarea, arestată
Ucraina: Bilanţul incendiului de la o instituţie de învăţământ superior din Odesa ajunge la 16 morţi; directoarea, arestată
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutorităţile ucrainene au anunţat că au găsit corpurile tuturor celor 16 victime ale incendiului ce a afectat sediul unei instituţii de învăţământ superior din Odesa şi au arestat-o pe directoarea acesteia sub suspiciunea de "neglijenţă criminală", transmite AFP.
Un precedent bilanţ al acestui incendiu, izbucnit pe 4 decembrie într-un imobil din centrul oraşului, menţiona 14 morţi. Numărul celor decedaţi a fost revizuit în creştere joi, la 16.
Mai mulţi studenţi şi un pompier se numără printre cei ce şi-au pierdut viaţa. "Mulţi nu au fost încă identificaţi", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Parchetului regional, Kateryna Novatchly.
Treizeci de persoane au fost rănite în incendiu, dintre care opt rămân internate în spital, a precizat Serviciul de stat pentru Situaţii de Urgenţă.
Un tribunal din Odesa a dispus miercuri plasarea în arest la domiciliu, pentru două luni, a directoarei instituţiei, Lioubov Kotcherga, conform Parchetului.
Salvată de echipele de intervenţie în timpul incendiului, ea este suspectată de "neglijenţă criminală" şi riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit presei locale.
Incendiile mortale sunt frecvente în Ucraina, ţară în care respectarea regulilor de securitate este aleatorie, iar multe infrastructuri sunt învechite, notează AFP.
În august, un incendiu la un hotel din Odesa s-a soldat cu nouă morţi. În iunie, a ars un spital psihiatric, tot în Odesa, în incendiu murind şase oameni. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.9° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





