REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Ucraina: Fostul preşedinte Poroşenko, acuzat de trădare

Ucraina: Fostul preşedinte Poroşenko, acuzat de trădare

Replica API 22 decembrie 2021 | 00:00 759

Autorităţile ucrainene l-au plasat luni pe fostul preşedintele Petro Poroşenko sub anchetă oficială pentru înaltă trădare, acuzându-l de legături cu finanţarea forţelor separatiste în regiunea Donbas din est, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Petro Poroşenko

Potrivit oficialilor, acuzaţiile împotriva lui Poroşenko sunt legate de altele similare vizându-l pe parlamentarul pro-rus Viktor Medvedciuk, în arest la domiciliu de aproximativ şase luni.

Partidele politice ale lui Medvedciuk şi Poroşenko au respins acuzaţiile.

Oleksandr Turcinov, un înalt oficial din partidul lui Poroşenko, Solidaritatea Europeană, a declarat într-un comunicat că acuzaţia a fost fabricată la instrucţiunile preşedintelui Volodimir Zelenski şi că "se va transforma într-o farsă la fel ca toate celelalte anterioare".

Ucraina este în război cu separatiştii susţinuţi de ruşi în regiunea Donbas din 2014.

Medvedciuk, al cărui partid politic este al doilea ca mărime în parlament, este cetăţean ucrainean, dar are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a spus că liderul de la Moscova este naşul fiicei sale.

Biroul de stat pentru investigaţii al Ucrainei a declarat într-un comunicat că Poroşenko este suspectat de "facilitarea activităţilor" unor organizaţii teroriste într-o conspiraţie cu un grup nenumit de persoane, inclusiv unii oficiali de rang înalt din Rusia.

În octombrie, oamenii legii l-au acuzat pe Medvedciuk de înţelegere cu oficiali în timpul administraţiei lui Poroşenko pentru a cumpăra cărbune din mine din zonele deţinute de separatişti în 2014-2015 ca mod de finanţare a separatiştilor.

În octombrie, partidul lui Poroşenko a numit aceste acuzaţii o "perdea de fum" pentru a distrage atenţia de la propriile nelegiuiri ale guvernului.

Biroul de stat pentru investigaţii a declarat săptămâna trecută că nu l-a putut convoca pe Poroşenko pentru un interogatoriu personal. Partidul lui Poroşenko a anunţat că fostul preşedinte a plecat din ţară pentru o călătorie planificată.

Ucraina s-a confruntat cu o lipsă acută de combustibil după ce separatiştii au pus mâna pe teritoriul unde se află minele de cărbune. Procurorii l-au acuzat pe Medvedciuk că s-a înţeles cu oficiali ai statului pentru a bloca achiziţiile de cărbune de pe piaţa internaţională.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272