REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

UE apără acordul nuclear cu Iranul, în pofida apelurilor lui Trump către europeni

UE apără acordul nuclear cu Iranul, în pofida apelurilor lui Trump către europeni

Replica API 10 ianuarie 2020 | 00:00 458

Charles Michel

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a apărat joi acordul nuclear din 2015 cu Teheranul, din care liderul american Donald Trump i-a îndemnat pe europeni să se retragă, şi l-a avertizat pe preşedintele iranian Hassan Rouhani în privinţa oricărei 'acţiuni ireversibile', transmite AFP.

Acordul a fost o 'reuşită importantă după zece ani de negocieri intense şi rămâne un instrument important pentru stabilitatea regională', se arată într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al preşedintelui Consiliului European.

Într-o convorbire telefonică cu Hassan Rouhani, Charles Michel a subliniat angajamentul UE cu 'toate părţile pentru dezamorsarea tensiunilor', după tirurile cu rachete ale Teheranului împotriva unor baze din Irak unde sunt staţionaţi militari americani, în replică la eliminarea de către Washington a generalului Qassem Soleimani.

Preşedintele american Donald Trump, care a jucat miercuri cartea detensionării cu Teheranul, i-a îndemnat pe europeni să se retragă din acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015 la Viena. SUA au ieşit din înţelegere în 2018 şi au restabilit sancţiuni împotriva Teheranului. Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt în continuare implicate în acord, la fel ca Rusia şi China.

'UE are propriile sale interese şi viziune', mai afirmă comunicatul citat, precizând că Charles Michel 'l-a chemat pe preşedintele iranian să se abţină de la angajarea de acţiuni ireversibile'.

Acordul de la Viena este în mare pericol după ce Teheranul a anunţat duminică abandonarea ultimei restricţii pe care o mai respecta, şi anume limitarea numărului de centrifuge.

Uniunea Europeană cunoaşte o activitate diplomatică deosebit de intensă în această săptămână, în tentativa de a face să scadă tensiunile în această criză, dar şi în Libia. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Occidentalii europeni au ajuns niste degenerati.Nu inteleg ca prin politica lor inpaciuitoare dau un semnal de slabiciune.In aceste conditii tarile din levant plus Turcia si Rusia fac pasi spre dezordine, inpunind stilul lor primitiv.Vor sa distruga Europa.Chiar nu intelegeti?Migratia dezordonata face parte din acest plan.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272