REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.8° Constanța Sâm., 7 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7636
7.8° Constanța Sâmbătă, 7 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7636
 

Un adolescent a murit şi doi au fost răniţi într-un accident rutier produs de un şofer minor

Un adolescent a murit şi doi au fost răniţi într-un accident rutier produs de un şofer minor

A.F. 4 decembrie 2022 | 23:18 1435

Un adolescent a murit şi alţi doi au fost răniţi grav într-un accident rutier care a avut loc, duminică seară, pe DN64, la Băbeni, unde un autoturism condus de un minor a intrat într-un stâlp, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Un adolescent a murit şi doi au fost răniţi într-un accident rutier produs de un şofer minor

Pe durata intervenţiei echipajelor medicale şi de pompieri, traficul rutier în zona accidentului a fost blocat.

"Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că un minor, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau doi pasageri, pe DN64, în localitatea Băbeni, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un stâlp", a precizat IPJ Vâlcea, scrie Agerpres.

La sosirea echipajelor medicale, un adolescent de 16 ani era în stare de inconştienţă şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

Ceilalţi doi adolescenţi din maşină erau conştienţi la sosirea echipelor medicale şi prezentau diferite traumatisme. Ei au fost transportaţi la spital de echipaje de la Ambulanţă.

La intervenţia de la locul accidentului au participat două echipaje de la Ambulanţă, un echipaj SMURD şi mai multe echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vîlcea şi de la serviciul voluntar din Băbeni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.