Un agent comercial din Constanţa a SUSTRAS peste 9.000 de lei de la firma angajatoare!
Un agent comercial din Constanţa a SUSTRAS peste 9.000 de lei de la firma angajatoare!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCompleta chitanţe cu sume mai mici
Completa chitanţe cu sume mai mici
George L. a fost trimis în judecată pentru delapidare pe 9.06.2017, iar în octombrie anul curent a fost condamnat la doi ani cu executare. Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă. Acesta este acuzat că, angajat fiind în cadrul unei societăți de distribuție produse alimentare, a completat chitanțe cu date neconforme cu realitatea, însușindu-și astfel peste 9.000 de lei.
Faptele sunt din anul 2011, când era angajat ca agent comercial la o societate comercială specializată în distribuția de produse alimentare. În fapt, el a completat 6 chitanțe cu date care nu corespund adevărului. Mai exact, potrivit atribuțiilor de serviciu, trebuia să încaseze bani de la clienți, după ce distribuia marfă.
Astfel, în fața lor completa chitanța cu suma reală, iar pe a doua o completa la mașină, cu sume mai mici. În acest mod, și-a însușit suma de 9.683 de lei. După ce și-a dat demisia, administratorul firmei a controlat situația activității lui, sesizând atunci că datele nu se potrivesc, motiv pentru care a depus plângere la Poliție. Audiat fiind în calitate de suspect, pe perioada urmăririi penale, George L. și-a recunoscut faptele, precizând că avea nevoie de bani.
Pe 9.06.2017 a fost trimis în judecată, firma angajatoare constituindu-se parte civilă. Însă, inculpatul nu a mai fost găsit, anchetatorii precizând că s-a sustras cercetării judecătorești. La pedeapsă a contribuit și acest fapt, dar și acela că nu și-a exprimat acordul în a presta muncă în folosul comunității. Prin urmare, pe 2 octombrie, magistrații l-au condamnat la doi ani cu executare.
”Condamnă inculpatul L.G., pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată la pedeapsa de 2 ani închisoare. Pedeapsa se va executa in regim de detenție potrivit art.60 Cod penal. În baza art.67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzut de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică (…)”, potrivit minutei judecătorești.
LILIANA CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News