Un an de la adoptarea legii securităţii naţionale în Hong Kong: Amnesty denunţă detenţia, hărţuirea şi cenzura arbitrare
Un an de la adoptarea legii securităţii naţionale în Hong Kong: Amnesty denunţă detenţia, hărţuirea şi cenzura arbitrare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţia Amnesty International a criticat legea privind securitatea naţională din Hong Kong, la un an de la intrarea ei în vigoare, într-un raport care acuză autorităţile de detenţia, hărţuirea şi cenzură arbitrare, relatează AFP, citată de Agerpres.
Drepturile fundamentale sunt restricţionate sistematic în Hong Kong, iar vocile critice sunt sancţionate sub acoperirea 'securităţii naţionale', se arată într-un raport făcut public miercuri de Amnesty.
Legea Securităţii Naţionale a fost adoptată de Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului, organul legislativ din China, la 30 iunie anul trecut şi a intrat în vigoare a doua zi.
Legea a fost introdusă ca răspuns la protestele prodemocraţie de masă din Hong Kong şi a fost criticată drept o unealtă de a reduce la tăcere opoziţie şi de a întări puterile Chinei în acest teritoriu.
În cursul ultimului an, legea a dus Hong Kongul aproape de un stat poliţienesc şi a creat un climat de teamă care este resimţit în toate părţile din societate - de la politică şi cultură la educaţie şi media -, a declarat Theresa Bergmann, expertă pe Asia a filialei germane a Amnesty.
Cel puţin 114 arestări au fost dispuse pe baza noii legi, a afirmat ea.
Amnesty le-a cerut autorităţilor să renunţe la toate acuzaţiile împotriva persoanelor care îşi exercită drepturile fundamentale.
Organizaţia cere de asemenea Consiliului ONU pentru drepturile omului să programeze o dezbatere urgentă în privinţa situaţiei din China şi Hong Kong.
Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) s-a alăturat criticilor, spunând miercuri că legea privind securitatea naţională a fost folosită pentru a justifica multiple abuzuri în Hong Kong, inclusiv detenţia unor jurnalişti şi închiderea ziarului Apple Daily.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
