Un avion militar s-a prăbuşit în Germania
Un avion militar s-a prăbuşit în Germania
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn avion de luptă F-16 aparţinând forţelor aeriene americane s-a prăbuşit marţi într-o zonă nelocuită în apropierea oraşului Trier din Germania, transmit Reuters, dpa şi AFP. Pilotul a supravieţuit şi a fost spitalizat.
Avionul s-a prăbuşit în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT) în timpul unui exerciţiu de antrenament de rutină, scrie dpa care citează o declaraţie publicată pe pagina de internet a bazei aeriene Spangdahlem, unde era repartizată aeronava. Informaţia a fost confirmată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Germania, potrivit AFP.
''Pilotul s-a ejectat în siguranţă şi a fost recuperat cu răni uşoare", se precizează în declaraţie, care adaugă că "un consiliu de ofiţeri va investiga accidentul''.
Primarul din Zemmer a declarat că aeronava s-a prăbuşit într-o zonă împădurită, iar poliţia din Trier a precizat că locul accidentului şi împrejurimile au fost izolate. Nu există informaţii disponibile cu privire la daunele cauzate. Locuitorilor li s-a cerut să se îndepărteze de locul accidentului.
Incidentul survine la patru luni de la coliziunea aeriană şi prăbuşirea a două avioane militare germane în nord-estul ţării; atunci, unul dintre cei doi piloţi a murit, aminteşte dpa.
La baza aeriană Spangdahlem din Germania este staţionată cea de-a 52-a escadră de avioane de luptă (52nd Fighter Wing) a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, la care sunt dislocate cel puţin 24 de avioane F-16 şi în jur de 4.000 de militari americani.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.7° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





