Un bărbat a tras cu un pistol în parcarea unui club, a amenințat și înjurat oamenii din zonă
Un bărbat a tras cu un pistol în parcarea unui club, a amenințat și înjurat oamenii din zonă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBărbatul de 31 de ani din Iaşi are a fost filmat în timp ce trage cu un pistol în parcarea unui local din Bascov, judeul Argeş, a fost reţinut. ”În cursul serii trecute, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive”, a transmis, duminică dimineaţă, IPJ Argeş, informează News.ro.
Bărbatul, care are 31 de ani, este din judeţul Iaşi, dar stă fără forme legale în Piteşti, a fost filmat, în 29 aprilie, executând un foc spre asfalt şi ameninţând, în parcarea unui club din Bascov.
”În ziua de 30 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, în baza unui mandat de aducere, s-au deplasat la locuinţa bărbatului, unde au identificat şi ridicat un pistol letal, supus autorizării”, au transmis poliţiştii.
Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, pentru audieri.
În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.5° Constanța 
.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)