rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 1 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

În timp ce alţii muncesc,

Un bărbat din Constanţa a trăit numai pe spinarea victimelor sale. Şi nu se lasă!

Un individ din Constanţa a trăit, efectiv, numai din infrac’iuni. În 2010 avea deja vreo 6 condamnări, după care au mai urmat şi altele. Ajungea la închisoare, ispăşea o parte din pedeapsă şi era eliberat condiţionat. De cum se vedea în libertate, se apuca iar de „măgării”. Şi a ţinut-o aşa până anul acesta, care l-a găsit după gratii, fiind arestat preventiv. Acum este cercetat în alte două dosare, urmând a fi condamnat. Însă, ce este de remarcat se leagă de dreptul fiecărei persoane la reabilitare, la reintegrarea în societate. Oare se mai pune problema de aşa ceva în cazul lui?

În timp ce alţii urmează cursul firesc al vieţii, în sensul că muncesc pentru a-şi asigura traiul, alţii aleg alte căi. Total "neortodoxe", bineînţeles. Acestea sunt întâlnite şi la nivel înalt, uneori chiar şi în "curţile" celor la care poate nu te-ai fi aşteptat, însă, de data aceasta, ne oprim la un singur individ din Constanţa, care a trăit până acum doar pe spinarea victimelor sale. Poate mulţi se întreabă chiar acum de ce nu a fost condamnat. A fost! Atunci ce caută în libertate? Păi aşa e legea. Dacă persoana privată de libertate a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, poate fi eliberat condiţionat. Sunt mai multe condiţii, normal, aici fiind vizat şi comportamentul deţinutului din perioada de detenţie, dar cei mai mulţi obţin eliberarea după perioada mai sus menţionată.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Ionel Imbir. Acesta a fost cercetat pentru că, în perioada 1999 – 2006, a încheiat diferite contracte de vânzare - cumpărare cu mai multe firme de la malul mării (el fiind administrator de societate comercială) cărora le-a eliberat file CEC fără acoperire. În 2007 a fost condamnat la închisoare, dar de precizat este că până atunci mai comisese înşelăciuni, astfel că pedepsele i s-au contopit şi au rezultat 7 ani. Din aceşti ani i s-a scăzut perioada deja executată, astfel că nu i-a rămas foarte mult de stat după gratii. Şi spunem asta pentru că, în anul 2010, era în libertate şi deja propus, iar, spre arestare. Se pare că-şi făcuse un obicei din a merge la Banca Comercială Română cu sediul pe bulevardul Mamaia, acolo unde isca scandaluri, în sensul că ameninţa şi vorbea urât cu casiera. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au întocmit atunci dosar penal pentru ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri. Ulterior, individul a fost cercetat şi la Bucureşti, dar şi în Tulcea, mai toate faptele lui fiind legate de înşelăciuni.

Înșelăciuni, țigări la negru, ultraj iar acum o ia de la capăt!

Anii au trecut, iar în 2011, același Imbir ajungea iar în atenția oamenilor legii, pentru că, în calitate de administrator al SC Lefine SRL, a achizitionat țigări în valoare de 1.498 lei, pe care le vindea la negru. A fost implicat și într-un scandal, luându-se de un om al legii, a mai înșelat câteva firme, astfel că în 2012 era condamnat definitiv pentru ultraj, dar și pentru infracţiuni la legea cecului (părți vătămate SC Soroli Cola Sa Brăila, SC Agricola Internaţional SA Bacău). Apoi a mai fost implicat în "furtișaguri" și prin Tulcea, iar pe 14 august 2012 i-au fost contopite pedepsele. Pedeapsa i-a fost sporită la 9 ani, dar din ea a fost scăzută pedeapsa deja executată de 1.913 zile. A ajuns după gratii și a fost eliberat înainte de 2015. Și, culmea! Pe 3.07.2015 era trimis în judecată pentru înșelăciune, la Judecătoria Medgidia, parte vătămată fiind S.C. DCM Pro Electronic SRL - reprezentată prin Marian – Cristian Drăghici.

Pe 9.05.2016 a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar decizia nu a fost definitivă, urmând a se da pronunțarea la Curtea de Apel Constanța pe 20.01.2017. Și cine credea că aici se termină palmaresul, s-a înșelat. Pe 6 noiembrie 2016, în timp ce era judecat pentru înșelăciune, Ionel Imbir își vedea de treabă. Mai exact, s-a prezentat la sediul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius, de pe strada Ion Vodă numărul 58, şi s-a recomandat a fi angajatul societăţii care administra automatele de cafea din incintă. Acesta a spus că trebuie să ridice aparatul şi a încheiat şi un proces verbal în acest sens, pe care l-a completat cu date false. Ulterior, dându-şi seama că au fost păcăliţi, reprezentanţii instituţiei de învăţământ au depus plângere la Poliţie. Oamenii legii au declanşat o anchetă şi, la scurt timp, au identificat şi depistat suspectul, fiind vorba despre Ionel Imbir. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi arestat. Și, cel mai probabil, "povestea" va continua.

Liliana CHIRU

joi, 19 ianuarie 2017341
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort de 35 de ani
Comentarii

01NELU(19 ian 13:59)
Va fi gratiat !. Nu se vede ca este dosar politic ? Macar atat sa facem si noi ca partid pt oamenii nostrii gratieri si amnistieri.
32vali(19 ian 08:33)
Pedeapsa cu moartea din partea victimelor viitoare....
19inacceptabil(19 ian 08:21)
ce comportament de parlamentar !
mai mult...Replica
30 noi 12:24ReplicaPERCHEZIȚII la DENUNȚĂTORUL lui Nicușor Constantinescu, Marian TURBATU

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța sprijiniți de lucrători din cadrul...4329

1 dec 00:36ReplicaCUM a ajuns MIHNEA, BĂIATUL lui Adrian NĂSTASE, DATOR la COCA COLA!1839
1 dec 23:43ReplicaCUM FENTEAZĂ ȘOFERII SENSURILE GIRATORII! Video985
1 dec 23:45ReplicaMAȘINĂ AVARIATĂ, în zona Far, de VÂNTUL PUTERNIC. VIDEO

Prima ninsoare la Constanţa a adus şi un cod galben de vânt puternic care a făcut ceva probleme şoferilor...532

1 dec 00:32ReplicaCu ce AVERE se laudă Iulian SOCEANU, PRIMARUL din TECHIRGHIOL!803
1 dec 00:31ReplicaSurpriză neplăcută pentru un constănțean! Și-a găsit mașina LOVITĂ, în PORTUL TOMIS2016
1 dec 00:30ReplicaA AJUNS în PUȘCĂRIE pentru că NU și-a PLĂTIT AMENDA

Andrei Daniel Done este o mai veche ”cunoștință” a oamenilor legii. Acesta a fost cercetat și trimis în...750

1 dec 00:25ReplicaUE vrea să INTERZICĂ SOBA pe LEMNE, după PORCUL din BĂTĂTURĂ!827
1 dec 23:09ReplicaTârgul de Crăciun din Constanța își deschide porțile... nu și pentru copiii peste 12 ani NEVACCINAȚI1401
1 dec 00:17ReplicaZiua Națională a României, MARCATĂ la Constanța

1 decembrie este Ziua Naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată,...355

1 dec 00:16ReplicaCERONAV, tot mai aproape de construirea PROPRIULUI CAMPUS422
1 dec 00:14ReplicaProtecția Copilului Constanța BAGĂ 6 MILIOANE de lei în ECHIPAMENTE MEDICALE301
Vremea
0.4°0.4° - 3.7° miercuri, 1 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 10.3 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
1 dec 00:00SportFotbal - Balonul de Aur: Toni Kroos susţine că Ronaldo şi Benzema trebuiau să fie deasupra lui Messi

Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema meritau mai mult decât Lionel Messi să câştige Balonul de Aur 2021, a opinat...93

1 dec 00:00SportFotbal: Lionel Messi nu a participat la antrenamentul de marţi al lui PSG

La o zi după ce a câştigat al şaptelea său trofeul Balonul de Aur, argentinianul Lionel Messi a ratat antrenamentul...108

1 dec 00:00SportRugby: Echipa irlandeză Munster a ajuns la zece cazuri pozitive la COVID-19 în Africa de Sud

Echipa irlandeză de rugby Munster a înregistrat zece cazuri pozitive la COVID-19, fiind blocată în continuare în...91

1 dec 00:00SportBaschet-NBA: Denver Nuggets - 120-111 cu Miami Heat - a pus capăt unei serii de şase înfrângeri consecutive

Denver Nuggets, care venea după o serie de şase înfrângeri la rând, a învins în deplasare pe Miami Heat cu...81

Local
1 dec 00:06LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,68!

Până marţi, 30 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.779.667 de cazuri de infectare cu noul...530

1 dec 00:06LocalAccident RUTIER în dreptul hotelului DELTA din Mamaia

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 noiembrie a.c., în stațiunea Mamaia,...374

1 dec 00:07LocalPRIMA NINSOARE în JUDEȚUL CONSTANȚA. VIDEO!

4308

1 dec 22:59LocalCOVID-19: 4 NOI DECESE, la Constanța. Toate persoanele erau NEVACCINATE

Până marți, 30 noiembrie a.c., 56.529 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...353

1 dec 00:07LocalCozi kilometrice către peștera Sfântul Andrei. Video

De la Ion Corvin până la peșteră sunt aproximativ 5 kilometri, distanță pe care oamenii trebuie să o parcurgă pe...3752

1 dec 00:06LocalAccident rutier pe strada Daciei din Mihail Kogălniceanu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 noiembrie a.c., pe strada Daciei din...358

1 dec 23:00LocalAtenție, se oprește apa în cartierul Poarta 6

RAJA S.A. sistează furnizarea apei potabile din punctul termic numărul 185, de pe strada Brizei din municipiul...281

1 dec 00:02LocalATENȚIE! Se SCUMPEȘTE PÂINEA!

Sectorul de morărit şi panificaţie este cel mai lovit dintre toate industriile alimentare din România, pentru că...361

1 dec 00:08LocalUn AN de PUȘCĂRIE, după ce a AGRESAT doi POLIŢIŞTI

1215

Politică
1 dec 23:42PoliticăPremierul Ciucă, precizări despre adoptarea certificatului verde la locul de muncă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că a avut o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu...585

1 dec 23:47PoliticăUSR prinde drag de PSD? Drulă îl învață pe Grindeanu cum să aibă succes la Transporturi

Fostul ministru al Transporturilor în perioada coaliţiei PNL-USR, Cătălin Drulă i-a transmis, marţi, pe Facebook,...260

1 dec 23:47PoliticăAdrian Câciu: Nu vom creşte şi nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget

214

1 dec 23:47PoliticăMesajul Ministrului Apărării Naționale cu prilejul Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, a transmis un mesaj românilor....200

1 dec 23:48PoliticăIlie Bolojan: Eu nu am susținut coaliția cu PSD

Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, spune că nu a fost de acord cu guvernarea alături de PSD dar nici nu este de acord cu...238

1 dec 23:49PoliticăDiana Șoșoacă, la Sfinx în căutarea 'piramidei energetice'

994

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3058

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1763

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1448

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4837

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2306

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2328

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1736

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3459

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3173

Monden
1 dec 01:20MondenTrupa BTS, 'nespus' de emoţionată de revenirea pe scenă, în faţa fanilor

Formaţia K-Pop de succes BTS susţine în această perioadă primele concerte cu prezenţă fizică de la debutul...89

1 dec 00:00Monden40 de opere semnate de Bob Dylan o să fie prezentate în premieră la o expoziție în Miami

Retrospectivă a lucrărilor de artă create de Bob Dylan, inclusiv 40 de opere prezentate în premieră, va fi...80

1 dec 00:00MondenO candidată la Miss Univers a fost depistată pozitiv la COVID-19 la sosirea în Israel

86

1 dec 00:00MondenRihanna, în pijamale, cu posteriorul gol la vedere! Imagini incendiare

Rihanna (33 de ani) și-a uimit fanii cu o nouă serie de fotografii incendiare! Superba cântăreață a pozat în...184

1 dec 00:00MondenPrinţul William s-a opus când a aflat că Harry urma s-o ceară în căsătorie pe Meghan Markle

Conflictul dintre fraţii William şi Harry şi mărul discordiei de la casa regală britanică - Meghan Markle - este...94

1 dec 00:00MondenMama lui Sharon Stone și-a revenit: Dorothy Stone a fost externată după ce a suferit un atac cerebral

Sharon Stone, în vârstă de 63 de ani, crede în miracole de acum încolo! Actrița din ”Basic Instinct” a fost...91

1 dec 00:00MondenFormaţia U2 plănuieşte un disc şi un turneu

Formaţia irlandeză U2 plănuieşte să reia concertele la 30 de ani de la Zoo TV, turneul lor mondial cu un dispozitiv...77

1 dec 00:00MondenUn episod cu desenele The Simpsons despre Piaţa Tiananmen a fost retras de pe platforma Disney+

Un episod din „The Simpsons” în care familia americană merge în Piaţa Tiananmen a fost retras de pe platforma...74

1 dec 18:12MondenCum se simte și când va fi externat Ilie Năstase. Ultimele noutăți de la soția sa, Ioana

451

Mapamond
1 dec 00:00MapamondSuedia: Magdalena Andersson, aleasă din nou prim-ministru după o alegere-demisie săptămâna trecută

După o rocambolescă alegere-demisie timp de şapte ore săptămâna trecută, lidera social-democraţilor suedezi...64

1 dec 00:00MapamondCoronavirus: Doza booster, disponibilă pentru toţi adulţii în Marea Britanie. 11 infectări cu varianta Omicron

Marea Britanie va face doza de vaccin booster anti-COVID-19 disponibilă pentru toţi adulţii, într-un efort de...83

1 dec 00:09MapamondCoronavirus - Joe Biden: 'Nu sunt motive de panică' în faţa variantei Omicron

323

1 dec 00:11MapamondDirectorul Twitter a demisionat din funcție: speculații privind adevăratul motiv

Jack Dorsey a demisionat de la conducerea Twitter şi urmează să fie înlocuit cu CTO Parag Agrawal, a anunţat luni...461

1 dec 01:11MapamondRusia a testat cu succes o rachetă hipersonică și a lovit o țintă aflată la 400 de kilometri distanță

Armata rusă a anunţat, luni, că a efectuat cu succes un nou test cu rachetă hipersonică, în contextul tensiunilor...317

1 dec 01:11MapamondTurcia: Cel puţin patru morţi în urma unei furtuni care a lovit oraşul Istanbul. VIDEO

593

Sănătate
1 dec 00:00SănătateÎncleștarea maxilarului: cauze și remedii

Încleștarea maxilarului poate provoca durere sau disconfort în mai multe părți ale corpului, inclusiv în cap,...86

1 dec 00:00SănătateFructe, legume și alimente care scad hipertensiunea arterială

Hipertensiunea sau tensiunea arterială mare poate fi ținută sub control și cu ajutorul unei diete echilibrate, care...94

1 dec 00:00SănătateCum îți poți ajuta partenerul să renunțe la fumat!

86

1 dec 00:00SănătateSclerodermia: simptome, cauze, tratament

Sclerodermia este o boală autoimună cu simptome care pot include sensibilitate la frig la nivelul extremităților,...77

1 dec 00:00SănătateGustări și băuturi care susțin sănătatea inimii

O alimentație adecvată reduce drastic riscul de boli de inimă și poate promova funcționarea cardiovasculară...87

1 dec 00:00SănătateAi unghiile crăpate? Iată câteva cauze posibile

Unghiile crăpate pot fi o problemă, mai ales dacă le folosești în munca ta de zi cu zi. Deși crăparea unghiilor...76

1 dec 19:45SănătateCare sunt cele mai frecvente simptome de Covid-19 la cei infectați cu varianta Omicron

Noul coronavirus nu a dispărut, ci tot mai multe variante ale virusului continuă să apară. Cea mai nouă e varianta...820

1 dec 18:13SănătateProfesor universitar: Mă îndoiesc că varianta Omicron va anula complet eficacitatea vaccinurilor

Simona Ruță, profesor universitar, șefa disciplinei de Virusologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie...345

1 dec 23:14SănătateExpert german: Omicron ar proveni de la pacienții infectați cu HIV

382

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT