Un constănțean, condamnat pentru sclavie modernă în Anglia, adus în țară
Un constănțean, condamnat pentru sclavie modernă în Anglia, adus în țară
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIordache Anghel, zis Remus, din Constanța, a fost condamnat în Leeds, Anglia, la 11 ani și 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, sclavie modernă, proxenetism, privare de libertate și lovire și alte violențe. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a recunoscut condamnarea dispusă de Curtea Coroanei din Leeds și a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România, unde își va ispăși pedeapsa. Sentința nu este definitivă.
Iordache Anghel, în vârstă de 49 de ani, din Harehills, a fost condamnat în urma unei anchete care a început când poliția a răspuns la o cerere de verificare către Asistența Socială, la o adresă din oraș în luna martie 2022.
Ancheta care a urmat arestării lui Iordache a dus la instituirea unor măsuri de asistență social, pentru două femei care au fost găsite acolo și care erau traficate de Iordache. Detectivii de la Leeds Child Vulnerable to Exploitation Team (CVET) au declarat că este posibil ca Iordache să fi traficat alte femei în țară în scopul exploatării sexuale și îi îndemnau, la acea dată, pe cei care aveau informații, să îi contacteze.
Foto cu rol ilustrativ
Inspectorul detectiv Al Cheyne declara: „Sper că acest rezultat va da oamenilor încredere să raporteze poliției activitățile care ar putea fi legate de sclavia modernă, astfel încât să putem lua măsuri cu partenerii împotriva celor care sunt implicați în această practică îngrozitoare. Am dori să profităm de această ocazie, acum că Iordache este după gratii pentru o perioadă semnificativă de timp, pentru a face apel la femeile care cred că au fost traficate în țară de el. Oricine se va prezenta ar trebui să fie asigurat că va fi sprijinit de ofițerii noștri special instruiți, care lucrează în parteneriat cu agenții pentru a investiga aceste chestiuni în detaliu și cu discreție pentru a-i aduce pe autorii acestei crime oribile în fața justiției”.
Arestat și în România
Vă reamintim că în 2020, opt persoane au fost arestate la Constanța, fiind vorba de o amplă anchetă a oamenilor legii. Printre ei se afla și Iordache Anghel. Indivizii erau cercetați pentru săvârșirea faptelor de proxenetism și trafic de minori. Cei opt erau bănuiți că ar fi recrutat mai multe tinere, printre care și minore, și le-ar fi adăpostit în locuințele lor, în scopul obținerii de foloase patrimoniale ca urmare a exploatării sexuale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 












